COVID-19. Sfaturile unui cunoscut psiholog pentru persoanele care se află în izolare: "O situație dificilă, spun filosofii stoici, e ca un antrenor!"

Mircea Miclea, profesor la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației de la Universitatea Babeș-Bolyai, cercetător, fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, expune o serie de sfaturi pentru cei care se află pe parcursul acestor zile în izolare din cauza epidemiei de coronavirus. 

Mircea Miclea, la Digi24: "Sfaturile se bazează pe câteva date, o serie de cercetări despre reziliență, despre cum să reziști la situațiile limită. Prima recomandare ar fi să își impună o disciplină riguroasă în fiecare zi pentru că altfel stările vor fi copleșitoare: vor avea anxietăți după anxietăți, stres după stres. Trebuie să aibă un program riguros de muncă chiar dacă stau acasă, să se scoale la o anumită oră, să lucreze la o anumită oră, să nu lase dezordinea din lume să intre în sufletul lor. Dezordinea din lume trebuie contracarată cu mai multă ordine interioară. 

În al doilea rând, nu trebuie să uite de anumite scopuri pe care ei le au și să le ducă la îndeplinire. Dacă renunțăm la scopuri, devenim vulnerabili la ce simțim, la stări, la vești negative, la informații negative. 

În al treilea rând, ar trebui să folosească acest prilej ca să-și cultive o calitate pe care doresc să și-o dezvolte și să citească.

Totodată, trebuie să fie niște modele pentru copiii lor, să-i ajute, să-și ajute semenii, să nu treacă în obsesia de a se proteja excesiv cu prețul de a-și accentua individualismul pentru că numai prin solidaritate vom depăși această situație".

Totodată, Mircea Miclea detaliază într-un articol publicat pe edupedu sfaturile pe care le-am citat anterior:

"În astfel de momente e instructiv să analizăm ce au făcut alții, înaintea noastră, care au traversat cu succes crize existențiale și mai mari. Cum au devenit ei rezilienți, adică nu numai capabili să absoarbă șocul crizei, dar să își revină și să se dezvolte robust; cum au traversat abisul? Sintetizez aici câteva dintre răspunsurile pe care cercetările interdisciplinare, din ultimii ani, asupra rezilienței, ni le oferă.

Perseverența în proiectele personale. O criză ne scoate din ordinea firească a vieții, ne pune sub semnul întrebării modul în care trăim, proiectele noastre de viață. Dar dacă mintea noastră se încăpățânează să fie orientată spre viitor, dacă întâmpinăm ziua de mâine cu un plan, nu cu o nouă teamă, devenim mult mai puțin vulnerabili la ce ni se întâmplă în prezentul imediat. Ne afectează mai puțin veștile proaste sau stările neplăcute, dacă avem un țel și ne străduim să mai facem un pas, oricât de mic, în direcția lui. Sau măcar să rămânem mereu cu mintea la el. În lagărele de concentrare, în multe situații de calamități sau dezastre, cei care au avut un vector personal, un plan sau un scop pentru ziua de mâine, dincolo de ziua de azi, cu grijile ei, au rezistat cel mai bine și au fost primii care s-au dezvoltat ulterior. Ceilalți au cărat cu ei traumele trecutului mulți ani, unii nu le-au mai depășit niciodată. Așadar, să nu renunțăm la proiectele pe care le-am avut înaitea crizei, să facem, în fiecare zi, ceva pentru ele, oricât de puțin. Nu renunțați la planurile de concediu, la ideea de a vă schimba jobul sau de a dobândi o nouă competență profesională, de a vă amenaja apartamentul sau de a avea un copil, de a citi niște cărți pe care le-ați pus deoparte, de a învăța ceva nou.

Autodisciplina. În criză, realitatea îți oferă oricâte motive dorești să nu te mai focalizezi pe sarcini, ci pe stările pe care le trăiești. Ai putea încălca regulile firești de viață, ai toate alibiurile. De pildă, acum, lucrând de acasă, pot să mă scol când vreau, să mănânc când vreau, să lucrez când vreau. Dezordinea pe care o introduc în viața mea, încet, dar sigur, va lăsa însă urme, se va internaliza și va deveni dezordine a minții mele. Exact în această situație e necesar să ne stabilim noi înșine reguli și să ne ținem de ele cu strictețe. Regulile ne reduc din anxietate. Simțim că noi ne controlăm viața, nu stările noastre, nici conjuncturile nefericite prin care trecem. Orice grup, că e familie sau organizație, dacă are reguli este mai coeziv. Dacă urmăm regulile pe care noi ni le-am stabilit (autodisciplina), la finalul zilei vom avea un sentiment de control și de eficiență personală. Iar controlul și eficiența personală, spun sute de studii, sunt esențiale pentru echilibrul emoțional. Dar ele trebuie dobândite prin faptele noastre, nu prin repetarea papagalicească a unor formule pozitive, predate de nu știu ce guru. Dezordinea indusă de orice criză poate fi contracarată cu un plus de ordine interioară.

Dezvoltarea caracterului. Criza e ca un reactiv chimic: scoate la iveală toate caracteristicile ascunse pe care le avem. În criză, ticăloșii camuflați devin și mai ticăloși, fricoșii – și mai fricoși, narcisiștii – și mai narcisiști. Dar criza oferă și șansa enormă a dezvoltării personale, a descoperirii și trăirii valorilor în care merită să credem. Caracterul nu se dezvoltă în lux și siguranță, ci în confruntare cu asprimea realului (N. Hartman). O situație dificilă, spun filosofii stoici, e ca un antrenor. Te poți folosi de ea să-ți dezvolți o virtute pe care nu o aveai sau care era prea puțin definită. Avem acum oportunitatea de a ne dezvolta o calitate personală. Unii – răbdarea, alții – controlul emoțiilor, alții – empatia, îngăduința pentru greșelile celuilalt, curajul sau perseverența. Știm din scrierile lui V. Frankl și din memorialistica deținuților politici că cei care, în situații dificile, și-au cultivat caracterul, și-au trăit valorile au ieșit din lagăre mult mai puternici și mai normali la cap, decât cei care și-au trăit lașitățile în libertate. Avem șansa de-a ieși din criză mai buni decât am intrat, dacă știm cum să o valorificăm.

Solidaritatea. Cei care i-au ajutat pe alții, în situații limită, au devenit ei înșiși mai robuști. Cum spune N. Steinhart, “dăruind vei dobândi“!. Psihologic, ne ajută să ieșim din obsesia autoprotecției personale și să riscăm ajutându-i pe alții. Asta înseamnă să facem ceva pentru ei (să-i ajutăm în nevoințele lor), dar și să nu facem pentru noi ceea ce ne vine să facem (să nu cumpărăm zeci de kilograme de alimente, pentru că și alții sunt în nevoie). Individualismul consumerist ne poate distruge pe toți. Solidaritatea ne poate salva. A avea grijă de celalalt, indiferent cine o fi el, e cea mai profundă solidaritate. Ea face diferența dintre un grup coeziv și o adunătură de oameni". (citiți AICI materialul integral)