Cristian Băcanu și Asociația Dăruiește Viață, victorie imensă împotriva statului român. Mulți români erau condamnați la moarte prin înfometare

Avocatul Cristian Băcanu, președinte al PNL Sector 5, a obținut o victorie imensă, în parteneriat cu Asociația Dăruiește Viață, împotriva statului român la Înalta Curte de Casație și Justiție. Concret, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că Statul Român trebuie să respecte dreptul la viață al unui român și să îi asigure la domiciliu nutriția intravenoasă (parenterală) fără de care acesta nu poate supraviețui. Această nutriție nu făcea parte din pachetul de medicamente compensate.

CITIȚI ȘI: Mii de români, condamnați la moarte prin înfometare. Acțiune în justiție împotriva Statului Român pentru a fi asigurată nutriția parenterală la domiciliu

"În România sunt aprox. 15.000 de pacienți care depind de nutriția parenterală pentru a supraviețui, însă Statul nu asigură gratuitate pentru acest tratament decât în regim de internare (secțiile de anestezie și terapie intensivă).
Cu toate acestea, bolnavii cronici nu își pot petrecere toată viața într-o secție ATI", preciza Asociația Dăruiește Viață.

Redăm comunicatul avocatului Cristian Băcanu:

"Am câștigat!

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că Statul Român trebuie să respecte dreptul la viață al unui român și să îi asigure la domiciliu nutriția intravenoasă (parenterală) fără de care acesta nu poate supraviețui. Această nutriție nu făcea parte din pachetul de medicamente compensate.

Instanța a respins recursul formulat de Ministerul Sănătății și de CNAS împotriva unei Sentințe provizorii pronunțate de Curtea de Apel București. Curtea de Apel stabilise în vară că Statul Român nu și-a respectat obligația constituțională de a proteja viața acestui om și a obligat autoritățile competente să îi asigure tratament și hrană perfuzabilă.

Poziția Ministerului Sănătății (condus de doamna Pintea - PSD) a fost că pacientul nu are dreptul de a primi alimentație perfuzabilă la domiciliu. Totodată, acesta nu putea fi nici spitalizat pentru tot restul vieții.

Trebuie spus că dosarul a ajuns la noi la birou prin Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, pe care îndrăznesc să le consider prietene. O mare parte din muncă a fost realizată de colega mea Larisa Varzariu".

Totul a plecat de la cazul pacientului Miron Visarion care a început acțiunea în justiție împotriva Statului Român pentru a-și obține dreptul la viață pentru el și alți pacienți aflați într-o situație similară. 

"Susținem demersurile legale ale pacientului Miron Visarion, care a început acțiunea în justiție împotriva Statului Român pentru a-și obține dreptul la viață pentru el și alți pacienți aflați într-o situație similară. În urma unei intervenții chirurgicale (anevrism de arteră mezenterică superioară) din august 2018, pacientul a rămas cu o lungime de intestin subțire restant care nu îi permite supraviețuirea fără nutriție parenterală (conform Referatului medical întocmit la data de 15.01.2019 în cadrul Institutului Clinic Fundeni). Aflat la domiciliu, el este obligat să își platească integral costul hranei perfuzabile și al medicamentelor necesare, în sumă de peste 5.000 lei lunar, fără să poată deconta nimic prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate și fără îngrijire la domiciliu", transmitea Asociația Dăruiește Viață în urmă cu câteva luni.

CITIȚI POVESTEA COMPLETĂ A ACESTUI CAZ AICI