Cristian Băcanu transmite că Predoiu a obținut o victorie la CEDO: "A reuşit să evite o rezoluție împotriva României"!


Cristian Băcanu transmite că Predoiu a obținut o victorie la CEDO: "A reuşit să evite o rezoluție împotriva României"!

Miercuri a fost abrogat recursul compensatoriu, iar una dintre controversele apărute ținea de eventualele sancțiuni venite din partea CEDO asupra României din pricina condițiilor din penitenciare.

În acest context, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a fost prezent joi la reuniunea de la Strasbourg a Comitetului Delegațiilor Miniștrilor în format Drepturile Omului dedicată supravegherii executării hotărârilor CEDO pentru a explica care au fost efectele criminale ale legii PSD privind recursul compensatoriu.

Astfel, Cristian Băcanu, secretar de stat în Ministerul Justiției, a anunțat că Predoiu a reuşit să evite o rezoluție CEDO împotriva României după abrogarea recursului compensatoriu. 

De asemenea, secretarul de stat a subliniat că PSD a mințit când a luat măsura recursului compensatoriu pentru a evita sancțiunile CEDO: "Evenimentele recente ne dovedesc că lucrurile puteau fi făcute şi altfel în ultimii 3 ani, că nu era necesară eliberarea lipsită de discernământ instituțional a unor infractori periculoşi şi că PSD a mințit".

Cristian Băcanu: "Ministrul Cătălin Predoiu a reuşit azi să evite o rezoluție CEDO împotriva României după abrogarea recursului compensatoriu.

Evenimentele recente ne dovedesc că lucrurile puteau fi făcute şi altfel în ultimii 3 ani, că nu era necesară eliberarea lipsită de discernământ instituțional a unor infractori periculoşi şi că PSD a mințit. PSDiştii au mințit permanent, inclusiv ieri în Parlament când spuneau că recursul compensatoriu era trecut prin filtrul instanței de judecată.

Nimic mai fals, recursul compensatoriu era un calcul matematic pe zile, aplicat automat (6 zile scăzute la 30 de zile executate). Un lucru este cert: ne aşteaptă un drum al reconstrucției în lupta contra infracționalității. Este un drum onorant dar care implică multă muncă".

Ministerul Justiției: "Comitetul a hotărât să amâne emiterea unei rezoluții critice la adresa sistemului penitenciar din România și să emită în loc o decizie de recomandare".

Predoiu: "A fost o dezbatere dificilă cu rezultate pozitive pentru România. Dar trebuie să gândim, redactăm și aplicăm un plan urgent de măsuri integrate pentru a rezolva durabil problema condițiilor din penitenciare și siguranța cetățenilor și de a stopa condamnările României la CEDO. Mă bucur să am sprijinul Primului Ministru în această direcție".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.