CRUZIMEA dictaturii de la Ankara: un turc care l-a insultat pe Erdogan pe o rețea de socializare, condamnat la 12 ani și 3 luni de ÎNCHISOARE

  • ACP
  • Sep 23, 2019, 15:59
  • 2801

Odată cu pierderea primăriilor din Ankara și Istambul, laolaltă cu plecările în masă din partidul de guvernământ AKP, impresia generală a fost că presiunea exercitată împotriva populației de instituțiile de forță subordonate lui Erdogan va slăbi și că vor începe să fie evitate măsurile represive aberante decise de autorități la adresa celor nemulțumiți de regimul autoritar.

Numai că o știre apărută duminică în presa turcă arată exact opusul – un tribunal din provincia estică Van l-a condamnat la 12 ani și 3 luni de închisoare pe un cetățean turc, Burhan Borak, pentru postarea unor mesaje considerate insultatoare la adresa președintelui Erdogan.

În 2014, anul în care Erdogan a devenit președintele Turciei, Burhan Borak a postat de șapte ori ofense la adresa lui pe rețelele de socializare, motiv pentru care a fost anchetat ani la rândul, apoi a fost trimis în judecată, iar în final, zilele trecute, a primit condamnarea de 12 ani și trei luni – adică 1 an și 9 luni pentru fiecare postare. Cihan Durmaz (avocatul lui Borak) a declarat că pentru această faptă se aplică, de regulă, o sentință care totalizează maxim 2 ani, dar în cazul de față nu este vorba, nici pe departe, de respectarea legii... De notat că în Turcia insultarea președintelui țării este pedepsită cu închisoare de la 1 la 4 ani.

În speța lui Burhan Borak este vorba, în mod evident, de o sentință extraordinar de crudă. Cele 12.305 cazuri de insultare a președintelui ajunse în instanță la solicitarea avocaților lui Erdogan arată cât de riscant este să spui ceva împotriva autorităților în Turcia, dar și cât de complicată este lupta societății civile împotriva abuzurilor instituțiilor de forță care acționează la ordinele Ankarei – mai multe detalii AICI.

În momentul de față, pentru a nu slăbi controlul asupra populației când puterea lui Erdogan se clatină, instituțiile de forță iau măsuri mult mai severe împotriva oricui le pare suspect de nesupunere. Nu e de mirare că starea de sănătate mintala a turcilor s-a deteriorat vizibil în ultimii ani, din cauza presiunii fantastice a instituțiilor care execută ordinele represive venite de la Ankara. Chiar statisticile oficiale arată o creștere explozivă a numărului celor care suferă de anxietate, de depresii severe, ori de stres post-traumatic, în momentul de față 17% din populația Turciei având probleme de sănătate mintală, consumul de antidepresive crescând cu 56% în ultimii 5 ani.

Explicând situația din Turcia, psihologul Ahmet Özcan a spus că cea mai importantă problemă a clienților săi este presiunea produsă de mecanismele de supraveghere ale statului. Din acestă cauză turcii încep să se izoleze, să își ridice propriile închisori, să se cenzureze, să își șteargă conturile de Facebook și Tweeter, iar lucrul acesta e valabil atât pentru cei care susțin stânga cât si pentru cei care sustin dreapta, fiind vorba așadar despre oameni cu simpatii în tot spectrul politic din Turcia – mai multe detalii AICI.

Condamnarea lui Burhan Borak la 12 ani și trei luni de închisoare, doar pentru câteva postări din 2014, arată cât de mare este pericolul în care trăiesc turcii și, în consecință, cât de reale sunt cauzele spaimelor pe care le trăiesc. Mai arată, la fel de bine, dacă mai era nevoie, cât de mult merită să fie apărată libertatea.