Cum a RATAT clasa politică românească Proiectul Basarabia. Podurile de Flori peste Prut au reprezentat Proiectul de Țară al basarabenilor

Profesorul Dorin Popescu (Universitatea Andrei Șaguna din Constanța) explică, pe Facebook, importanța covârșitoare, frumusețea și simbolistica Podurilor de Flori peste Prut, acestea reprezentând, nici mai mult, nici mai puțin, un veritabil Proiect de Țară al românilor din Basarabia.  

Profesorul avertizează însă că acest Proiect nu a fost înțeles de clasa politică de la București care nu a avut niciodată un proiect pentru românii de dincolo de Prut în ultimii 30 de ani, dincolo de retorica ieftină a micilor ei împărați de carton. Situația din Basarabia reprezintă, dincolo de mancurtizarea elitei de la Chișinău și a miopiei partenerilor externi, eșecul diplomației și guvernărilor de la București.

 Vă prezentăm, în integralitate, explicațiile și concluziile profesorului Dorin Popescu: 

”BASARABIA – PROIECT EȘUAT! 
30 de ani de la Podul de Flori 

Se împlinesc astăzi 30 de ani de la Podul de Flori din 6 mai 1990.

Podurile de Flori de după 1989 au fost expresia simbolică a unui Proiect de țară creat de artizanii Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia. Nu a fost un Proiect de Țară al Bucureștiului. Această mișcare s-a născut din nimic în Basarabia, ca și cea de la finele anului 1917; fără suport explicit din partea Bucureștiului, fără răspuns, cu frici și lenevii mascate ipocrit în lozinci neo-proletare. Când această mișcare trudea și complota împotriva regimului comunist / rusesc / rusofil de la Chișinău, liderii noștri politici de la București înălțau viguros osanale tovarășului Ceaușescu.

Nici Podul de Flori nu a fost – nu avea cum să fie – un proiect al Bucureștiului. Nici măcar în mai 1990 Bucureștiul nu își construise un proiect pentru Basarabia. NU ȘI L-A CONSTRUIT NICIODATĂ, de fapt! 

Podurile de Flori sunt poezia și crucea întâlnirii și neîntâlnirii dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului. Au fost expresia unei iubiri necondiționate pentru România, aproape nemeritată, pe care au nutrit-o întotdeauna românii din Basarabia conștienți de rădăcinile lor și responsabili față de acestea. Nu contează că ei nu sunt nici acum masă critică, nu contează că proiectul iubirii lor pentru România nu a creat sistem, nu a produs majorități, nu a produs efecte etc. Contează cu adevărat că, întotdeauna în ultimele două secole, în Basarabia crucificată de istorie și de ukazurile Moscovei s-a iubit necondiționat România și s-au construit punți și poduri spre românii “de dincoace”.

Prin ce mister românii “de dincolo”, indiferent de numărul acestora sau de statutul lor social (intelectuali, dascăli de țară, țărani, viticultori etc.), au iubit dintotdeauna, întotdeauna și pentru totdeauna România, refuzând istoriile mincinoase suprapuse ale Moscovei, alfabetul chirilic, narațiunile istorice perverse care alimentau românofobia etc. (“ne spuneau mereu muscalii / c-acolo trăiesc dușmanii”), aproape că nu mai contează. Iubirea acestora pentru România, adesea fără răspuns din partea Bucureștiului, este unul din miracolele istoriei României.

Această iubire s-a întâlnit cu iubirea noastră la Podurile de Flori din anii 90 într-un mod unic în toată istoria lumii. De atunci, iubirile noastre nu se mai întâlnesc. De atunci iubirile noastre respiră separat. Ele respiră încă în casele noastre, dar nu mai produc expresii publice, nu mai produc poezie, nu mai produc emoție.

O voi spune foarte clar: dincolo de nenumărate alte cauze (interesele Rusiei, mancurtizarea elitei de la Chișinău, miopia sau pasivitatea partenerilor noștri externi etc.), vina pentru proiectul eșuat al Basarabiei aparține prioritar miopiei, lașității, ipocriziei și iresponsabilității clasei politice de la București (din ultimele trei decenii). Care, în ultimii 30 de ani, s-a prefăcut că răspunde iubirii magice a românilor de dincolo de Prut pentru românii de dincoace, s-a prefăcut că ar avea pentru ea un proiect de răspuns.

Această clasă politică NU A AVUT NICIODATĂ CA PROIECT BASARABIA ÎN ULTIMII 30 DE ANI, dincolo de retorica ieftină a micilor ei împărați de carton. 

Podurile de Flori rămân astfel, și ele, prioritar, un Proiect de țară al românilor din Basarabia, care s-a întâlnit, atunci, cu emoția și cu iubirea de răspuns a românilor “de dincoace”. Un proiect al românilor de ambele maluri ale Prutului, sabotat permanent de o clasă politică meprizabilă, care nu reușește să se (să ne) trezească dintr-un somn letal. 

Aș spune "un proiect ratat". Dar, când mă gândesc la bunii mei prieteni de peste Prut, la mine însumi, la mulți dintre românii de dincolo și de dincoace de Prut care iubesc sincer și necondiționat România, dincolo de trădările ei, cu trădările ei cu tot, aș spune să proiectul acesta este ratat doar de către cârmuitorii mincinoși și lași de la București și Chișinău. NOI NU L-AM RATAT! 
În timpul misiunii mele diplomatice de la Cernăuți, un solicitant de servicii consulare (Alexandru din Republica Moldova), la sfârșitul micului nostru dialog tehnic pe tema pentru care venise la Consulatul General al României de la Cernăuți, înainte de a ieși din clădire, s-a uitat direct și scurt în ochii mei și mi-a spus liniștit și senin: "Domnule Popescu, vă rog să nu ne lăsați!".

Este unul dintre episoadele mele emblematice de la Cernăuți care mă motivează să nu îmi trădez niciodată iubirea pentru românii din vecinătate; la care mă întorc cu gândul când îmi aduc aminte de suferințele lor. Iubirea mea pentru românii din vecinătatea României este pentru mine o iubire netrădată.

Mă gândesc că și acel Alexandru și eu AM TRECUT PODURILE DE FLORI DE PESTE PRUT. Mă gândesc că toți Alexandrii de peste Prut care iubesc România au trecut aceste Poduri. Și (că) nu le vor mai lăsa să cadă vreodată”.