Cum au confiscat pesediștii Ciolacu și Băluță o piață importantă din București împiedicând oamenii să-și facă aprovizionarea. Un jurnalist nu a fost lăsat de body-guarzii PSD să-și cumpere un salam


Cum au confiscat pesediștii Ciolacu și Băluță o piață importantă din București împiedicând oamenii să-și facă aprovizionarea. Un jurnalist nu a fost lăsat de body-guarzii PSD să-și cumpere un salam

Prietenul și protectorul interlopilor din sectorul 4, primarul Daniel Băluță, și șeful său pe linie de PSD, Marcel Ciolacu, un politician agramat căruia Limba română îi dă atât de multă bătaie de cap încât își pierde cunoștința când este nevoit s-o folosească prea mult timp, au re-re-re-inaugurat Piața Progresul, trecută recent printr-un costisitor proces de modernizare, cu blocarea accesului la cumpărături al cetățenilor care ar fi vrut să târguiască mai pe răcoare. 

După cum a surprins Mălin Bot la fața locului, la intrarea în piață, la temperaturi problematic de ridicate care le pot afecta sănătatea persoanelor în vârstă, s-au format cozi interminabile, accesul la cumpărături fiind gestionat de o firmă privată de pază - Tiger Security.

Despre firma de securitate, Mălin Bot a reclamat că i-a interzis să intre cu camera video în piață, unde ar fi vrut să documenteze obiectiv marea realizare pesedistă.

„Vreau și eu să intru să văd piața asta frumoasă...Am încercat să intru și eu în piață să-mi iau un salam că mi-e foame și, ce să vedeți, body-guarzii firmei Tiger Security mi-au interzis accesul”, spune Mălin Bot într-o filmare postată pe pagina sa de Facebook.

„Accesul dvs este liber atât cât timp cât nu filmați. Pentru filmare în această instituție, trebuie să vă duceți să vă luați aprobare de la Administrația...”, îi răspunde reprezentantul Tiger Security lui Mălin Bot, care îi cere să spună legea și articolul care interzic filmarea într-o piață agroalimentară publică.

„Domnul Ciolacu și domnul primar au blocat piața timp de două ore și au ținut oamenii afară. Și oamenii, săracii, stau la cozi foarte mari”, mai spune Mălin Bot într-un live realizat din fața Pieței Progresul.

Pe fundal se aude la un moment o doamnă care strigă să fie deschise mai multe uși, dar este ignorată de către responsabilii cu accesul, deși distanțarea socială nu este respectată de niciunul dintre cetățenii veniți la cumpărturi. Lucru bun însă: toată lumea are măști și majoritatea le poartă regulamentar, deasupra nasului.

Mai multe despre aventurile lui Mălin Bot în Piața Progresul din sectorul confiscat de interlopi găsiți în acest LIVE.

CITEȘTE ȘI: Terifiant! Bucureștiul, oferit de PSD pe tavă celor mai temuți interlopi din oraș. Clanuri mafiote sângeroase au acces la baza de date a Evidenței Populației și pot afla orice despre oricine

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.