Cum au fost mințiți sute de mii de români de Casa Jurnalistului. Fiul unei foste candidate USR, acuzat de revenge porn, găsit nevinovat penal

La finalul anului 2018, Casa Jurnalistului publica o “investigație” (Umilința Supremă), autoare fiind Venera Dimulescu (foto articol), autoproclamată feministă, în care era prezentat cazul fiului unei candidate USR la europarlamentare care ar fi avut o relație abuzivă cu o colegă de facultate. Încă de la început, articolul nu ia forma unei investigații, ci a unui apel la emoție, în cadrul căruia porneste automat o convorbire telefonică trunchiată a celor doi subiecți. Potrivit surselor judiciare Podul.ro, publicația în cauză a trunchiat o ceartă foarte amplă, lăsând câteva fragmente în care se auzea doar acuzatul care avea un limbaj dur în raport cu fosta prietenă. Din cele 2 ore ale conversației, Casa Jurnalistului a publicat doar 1 minut și 40 de secunde din cele mai acide replici ale acuzatului.

De la ce a plecat totul: Acuzatul și-a văzut prietena de mână cu un alt băiat, iar când le-a cerut socoteală pentru situație, a fost scuipat de către respectivul individ. Scos din sărite de ceea ce i s-a întâmplat, acuzatul a ales să se răzbune și să publice mai multe imagini nud cu respectiva colegă de facultate pe site-uri de escorte. După acțiunile menționate anterior, cei doi au avut conversația telefonică tensionată menționată în primul paragraf.

Tabloul creat de Casa Jurnalistului menit să emoționeze cititorul aduce nenumărate acuzații, de la abuz sexual la abuz emotional și o întreagă relație construită în baza unor insistențe, intimidări și comportamente agresive.

Primele suspiciuni vis-a-vis de acuzații au intervenit la mai puțin de o lună când bloggerul Radu “Piticigratis” Alexandru s-a întâlnit cu acuzatul și a redactat ulterior un răspuns la investigație intitulat “Cum să faci jurnalism de răzbunare cu un caz de revenge porn”. Articolul arată, folosindu-se de screenshot-urile dintre cei doi (Vlad și Mara) că acuzațiile sunt în mare parte false. (citiți AICI articolul integral) La scurt timp după, Vlad Andrei a lansat o dezmințire proprie ce aducea mai multe probe în susținerea faptului că majoritatea acuzațiilor au fost inventate. 

În lipsa unor documente oficiale și obiective la acea vreme, conflictul a fost pus pe hold, până la finalizarea anchetei procuraturii, unde fosta colegă de facultate, sub pseudonimul Mara, îl acuza pe acesta că i-ar fi distribuit pozele dezbrăcată, neinvocând vreuna dintre celelalte acuzațiil aduse de Venera Dimulescu în articolul de pe Casa Jurnalistului.

Joi, 2 Iulie 2020, cauza penală s-a finalizat în instanță, fiul fostei candidate USR la europarlamentare fiind găsit nevinovat. Actele oficiale și investigațiile asupra articolului arată că, într-adevăr, acesta ar fi arătat familiei Marei poze cu ea dezbracată, pe care le-a pus, într-o singură seară, pe un website de escorte împreună cu numărul acesteia. De precizat că multe dintre acestea aveau caracter public (fiind postate chiar de victimă pe o platformă online unde mai multe tinere se pozau nud - Tumblr).

În ceea ce privește celelalte acuzații, vom compara ceea ce scria Venera Dimulescu că s-ar fi întâmplat cu realitatea la care au ajuns procurorii, interogând ambele părți ale conflictului (Vlad și Mara) sub jurământ la Parchet.

Ce spune Casa Jurnalistului: Cei doi s-ar fi cunoscut în Craiova, orașul natal al Marei, după o lună de flirturi online, în care aceasta îi trimitea băiatului poze nud. Venera de la Casa Jurnalistului zice că Mara ar fi fost finalmente speriată de băiat și nu ar mai fi vrut să vorbească cu el: "Când Mara s-a întors în țară, Vlad a mers în orașul ei natal, să o cunoască. Studentei nu i-a plăcut de el. Încerca s-o convingă să doarmă cu el la un hotel. Ea nu a vrut. L-a condus până hotel și a plecat spre casă. Ea a vrut să pună punct acolo, dar zice că el nu a acceptat".

Ce s-a întâmplat de fapt: Ulterior întâlnirii din Craiova, cei doi au continuat să discute pe Facebook, relația amoroasă urmându-și cursul de la distanță, fata trimițându-i acuzatului poze în ipostaze provocatoare, din proprie inițiativă, așa cum afirmă decizia instanței.

Totodată, Venera Dimulescu acuză, în mod total fals, că Vlad ar fi constrâns-o pe colega sa să se culce cu el. Mai mult, Venera inventează un citat pe care-l atribuie Marei: “Am ajuns la el și a încercat să-mi dea pantalonii jos. I-am zis că nu vreau nimic de genul ăsta. Am rămas șocată, pentru că a început să arunce cu chestii prin cameră. Când am vrut să plec, nu m-a lăsat.” Fata povestește că, în seara aia, Vlad a convins-o să doarmă cu el. Ea s-a retras apoi pe balcon să plângă”.

Ce s-a întâmplat de fapt: Probele din instanță arată că fata întreținea relații sexuale consensuale cu Vlad, în mod repetat. De asemenea, Mara petrecea chiar și timp cu familia acestuia. De subliniat este faptul că Mara a descris, sub jurământ la Parchet, relația cu Vlad ca fiind una normală.

De asemenea, Venera se folosește în articol de o singură persoană, despre care zice că reprezintă 3 surse diferite, fapt ce constituie o încălcare gravă a deontologiei jurnalistice. Numele persoanei de care s-a folosit Venera încălcând normele deontologice este Filip Baschir, care a declarat pentru bloggerul Radu Alexandru că i-au fost denaturate afirmațiile în articolul de pe Casa Jurnalistului. “Am fost citat ca cel puțin două persoane. Sunt și un tovarăș și martor și un prieten apropiat al familiei extinse”, precizează Bașchir. Filip mai declară că a confruntat-o pe Venera în legătură cu neadevărurile din “investigația” acesteia, dar nu a mai primit niciun răspuns. Bașchir o numește pe Venera “mincinoasă de investigație” în interviu și spune că aceasta nu ar mai trebui să își continue cariera jurnalistică. (citiți AICI articolul complet, sursa Pitici Gratis)

Faptul că cei doi (Vlad și Mara) se împăcaseră înainte de a se ajunge în presă sau în justiție reiese și din dezmințirea oficială la articol, publicată de Vlad la scurt timp. Aici vedem poze cu dialogul dintre cei doi, unde își cer scuze unul celuilalt, în 2018, Vlad pentru că și-a bătut joc de ea prin publicarea pozelor nud pe site-uri de escorte, iar Mara pentru că l-a înșelat pe acesta cu un alt coleg de facultate.

Acest lucru este confirmat chiar de fosta avocată a victimei. Concret, Venera a convins-o pe Mara, contrar dorințelor ei, să intre într-un conflict pentru a deveni faimoasă.

După lansarea articolului cu pricina, probele din proces arată că Venera Dimulescu nu o lasă pe Mara să meargă să fie audiată sub jurământ de procurori, știind că acest lucru ar distruge narativa fictivă pe care a construit-o în jurul cazului. Comportamentul Venerei seamănă cu cel al politicienilor corupți care se folosesc de toate resorturile pentru a pune bețe în roate actului de justiție. Cu atât mai grav este că Venera clamează în articol că ea este în căutarea justiției pentru Mara.

Acuzațiile false ale Venerei au dus la demisia din USR a mamei acuzatului și la un linșaj public față de familia acestora. Înainte de apariția a mai multor detalii publice în legătură cu veridicitatea speței, Venera Dimulescu a primit și un premiu de la o companie de cosmetice privind meritele ei pentru articol și pentru cât de asiduu apără drepturile femeilor.

În realitate, avem de-a face cu ceea ce și procurorii au definit ca fiind o drama adolescentină în care cei doi tineri (în vârstă de 19 și 20 de ani la acea vreme, 2016) au avut o relație normală până când ea l-a înșelat, iar el s-a răzbunat într-un mod pueril. Documentele oficiale, interviul cu singurul martor citat ca fiind mai multe surse și ceea ce s-a mai scris pe baza articolului arată că povestea în sine este un fake news, pe baza căruia Venera Dimulescu și-a construit întreaga carieră.

Fiind previzibil faptul că vor apărea contestatari ai actului de justiție, precizăm că informațiile prezentate de Parchet au la bază declarațiile sub jurământ ale celor două părți din conflict, Vlad și Mara. Mai precis, a minți în instanță sub jurământ aduce cu sine grave consecințe penale