Cum vor Dragnea și Vâlcov să scape de închisoare: OUG pe amnistie și grațiere înaintea Crăciunului! Culisele planului EXCLUSIV


Cum vor Dragnea și Vâlcov să scape de închisoare: OUG pe amnistie și grațiere înaintea Crăciunului! Culisele planului EXCLUSIV

Șeful PSD-ist Liviu Dragnea își premeditează din plin, zilele acestea, mult râvnitul ”cadou” pe care i-l va aduce ”moș Gerilă”, prin intermediul ministrului Internelor, Carmen Dan, fostă secretară într-o școală din Videle.

 Este vorba despre adoptarea deja celebrei OUG vizând amnistia și grațierea, care, potrivit surselor Podul.ro, va fi impusă indiferent de riscuri, chiar în ultima ședință de Guvern de dinaintea Crăciunului (19-20 decembrie). În realitate, aceasta este unica mișcare care l-ar salva pe dublul infractor Liviu Dragnea de o apropiată condamnare definitivă la închisoare cu executare, în dosarul angajărilor fictive, speță în care este deja condamnat, în primă instanță, la trei ani și șase luni de pușcărie.

 Prin Carmen Dan

Deoarece ministrul Justiției – l-am numit pe controversatul Tudorel Toader – refuză să inițieze un astfel de proiect însăilat cu sfoară roșie (deși e de acord să-l avizeze și să-l susțină declarativ!), actul normativ va fi asumat de Ministerul de Interne, via Carmen Dan. În schimb, Toader face parte din ”dream team-ul” care lucrează la redactarea prevederilor acestei OUG, alături de Florin ”Altă întrebare” Iordache, Șerban Nicolae, Eugen Nicolicea, Toni Greblă, laolaltă cu alți juriști PSD-iști sau apropiați de Liviu Dragnea. Dacă nu s-ar fi raliat proiectului, Toader – unul dintre vârfurile de lance ale ofensivei PSD-ALDE-UDMR împotriva Justiției – ar fi fost remaniat și înlocuit cu Toni Greblă sau Eugen Nicolicea. Drept recompensă, Dragnea i-a promis teleormănencei Carmen Dan că îi va asigura un loc călduț pe lista pentru Parlamentul European.

Salvarea lui Dragnea, Vâlcov și a mii de infractori periculoși

Aceleași surse ne-au precizat că textul OUG a fost deja redactat într-o proporție de 99%, dar că, momentan, Dragnea caută o soluție pentru a-l salva și pe vechiul său tovarăș, Darius Vâlcov (condamnat pentru corupție, în primă instanță, la opt ani de închisoare cu executare). Pentru ca așa ceva să devină posibil, actul normativ va trebui să ridice limita de grațiere a pedepselor la opt ani, deși, inițial, pragul agreat era doar de cinci ani, pentru a-i rezolva problemele lui Liviu Dragnea. De notat că puțin spus controversatul Darius Vâlcov nu este, nici pe departe, doar un simplu consilier al premierului Viorica Dăncilă, ci chiar personajul care decide politica economică a României, așa cum a dezvăluit presa centrală. Pe de altă parte, Vâlcov și tânăra sa ibovnică sunt prezențe obișnuite la chermezele lui Daddy de la Scroviștea. Ridicarea limitei de grațiere a pedepselor până la 8 ani ar elibera mii de condamnați extrem de periculoși, violatori și recidiviști violenți, în timp ce Dragnea și Vâlcov ar scăpa de închisoare.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.