Curat NECONSTITUȚIONAL. PSD vrea să desființeze PATRONUL român


Curat NECONSTITUȚIONAL. PSD vrea să desființeze PATRONUL român

Noua lege a dialogului social, propusă de parlamentarii PSD Adrian Solomon şi Gabriel Petrea, înlocuiește noţiunea de patron, introducând noţiunea de angajator.

Potrivit lui Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), acest lucru este extrem de periculos, pentru că şi statul este angajator şi în acest fel îi pot scoate pe cei din economia privată din dialogul social.

"În primul rând se redefineşte noţiunea de patron. Noţiunea de patron care este în Constituţie. Este un articol în Constituţie care defineşte patronul, patronatele, sindicatul şi sindicatele. Şi se introduce o noţiune nouă, aceea de angajator. Extrem de periculos acest lucru. De ce? Pentru că angajator este şi statul. Ministerul de Finanţe esta angajator, Guvernul este angajator, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Muncii...Eu le-am explicat la întâlnirea pe care am avut-o cu primul ministru şi cu membrii Guvernului şi le-am spus că dacă mâine doresc după această lege, Ministerul Sănătăţii, cu Ministerul de Finanţe şi cu Ministerul Muncii îşi fac un patronat, că şi ei sunt angajatori conform legii şi ne scot cu totul pe noi cei din economia privată din dialogul social. Ne dau la o parte şi sunt ei reprezentanţii angajatorilor şi patronilor din această ţară", a spus Florin Jianu.

El a afirmat că Legea dialogului social, propusă de Adrian Solomon şi Gabriel Petrea, vizează modificarea de la zero a tot ceea ce înseamnă definirea, reprezentativitatea, contractele colective, negocierea, lucruri care nu au fost cerute de către nimeni din partea patronală. "Dacă prevederile din propunerea actuală de lege se menţin vreau să menţionez faptul că nu va mai exista niciun patronat în România pentru că felul în care dânşii vor să definească patronatele e strict sectorial. Ori în acest moment niciun patronat din România nu este organizat strict sectorial", a declarat Florin Jianu.

Florin Jianu a menţionat că inclusiv confederaţiile sindicale sunt nemulţumite de acesta şi nu înţelege de ce se insistă pe această propunere legislativă. El susţine că în România avem un număr record de contracte colective pe sectoare și anume 15.000, o cifră care până acum nu a mai fost atinsă.

Preşedintele CNIPMMR a spus că organizaţia se opune proiectului de lege şi a declarat că "dacă lucrurile nu se aşază o să ieşim şi noi cum au ieşit actorii în stradă, o să aducem patronii, o să aducem angajaţii, în Piaţa Victoriei şi o să ne cerem şi noi o legiferare corectă, cinstită şi egală şi care să nu arunce România în haos". 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.