Daniel Chițoiu nu scapă după ce a omorât doi nevinovați. Fostul ministru, cercetat pentru ucidere din culpă

Fostul ministru al Finanțelor, Daniel Chițoiu a fost pus oficial sub învinuire pentru ucidere din culpă în dosarul accidentului în care și-au pierdut viața două persoane, potrivit G4Media.ro.

Chițoiu a fost chemat joi dimineață la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, unde i s-a adus la cunoștință calitatea de suspect.

 Întrebat cum de a ajuns pe targă la scurt timp după ce se plimba pe propriile picioare, Chițoiu a răspuns că „mi-am revenit în momentul acela”.

„Particip la toate procedurile procesului de cercetare penală. Astăzi am participat la una”, le-a spus Chițoiu jurnaliștilor.

Întrebat dacă vorbea la telefon în momentul impactului, el a răspuns că „Nu”. Fostul ministru a mai spus că nu a vorbit cu familia victimelor.

Amintim că în 26 decembrie, Chițoiu a fost implicat într-un accident pe DN7, în județul Argeș, în zona localității Zamfirești, mașina sa pătrunzând pe contrasens și cionindu-se cu o mașină condusă de un bărbat de 82 de ani, care a murit pe loc. Soția bărbatului a decedat ulterior, la spital. O altă persoană aflată în autovehicul a fost rănită.