De ce au pierdut proeuropenii Chișinăul?

Capitala Republicii Moldova a încăput pe mâna unui locotenent de-al lui Igor Dodon, după o serie de erori politice în lanț ale Blocului ACUM și ale candidatului său, Andrei Năstase.

După ce oligarhul Vladimir Plahotniuc a fost forțat să renunțe la tot și să fugă din țară, Blocul a dat de gustul puterii, prelungind peste măsură alianța cu PSRM, concepută inițial ca una de conjunctură. A îndepărtat și, până la urmă, a făcut uitată tema alegerilor anticipate, pe care s-a ferit să le declanșeze, cum ar fi impus vederile politice diametral opuse ale celor două tabere.

Subiectul ar putea însă reveni oricând pe agenda politică, mai ales după acest episod în care Dodon i-a mai umilit o dată pe Maia Sandu și Andrei Năstase. În ultimele luni el le-a suflat de sub nas un șir de funcții cheie, prin diverse artificii.

Coabitarea Blocului cu socialiștii i-a întărit pe aceștia din urmă, legitimându-i, umanizându-i și scoțându-i în lume, la propriu. Zinaida Greceanîi, o veche și neînduplecată comunistă, care se înduioșază la orice întâlnire cu vreun oficial rus, odată devenită președintă a Parlamentului a fost dusă în grabă la Bruxelles de către premierul Maia Sandu și introdusă în lumea bună.

Și o parte a alegătorilor moldoveni au lăsat garda jos în fața socialiștilor. Ion Ceban nu li s-a mai părut un comsomolist desprins parcă de pe panourile comuniste din anii 80. În alianță cu proeuropenii, a arătat și el onorabil. Fără îndoială, îi aparține și lui meritul de a fi devenit frecventabil. Și-a înmuiat discursul, a exersat cu relaxare diverse teme de actualitate, a zâmbit prietenește și, mai ales, a vorbit în cunoștință de cauză despre problemele Chișinăului, din ipostaza sa de fost consilier municipal. Dar toată această transformare ar fi fost mult mai dificilă dacă Blocul ACUM nu l-ar fi girat, indirect, pe Ion Ceban. Practic, în felul acesta a fost ștearsă granița dintre „ai noștri” și „ai lor”.

De cealaltă parte, Andrei Năstase a apărut în public crispat, arogant și puțin  familiarizat cu treburile capitalei. Cu o campanie dusă în principal pe rețelele de socializare, aproape inexistent în turul I, când a lipsit de la dezbaterile televizate (își trimitea un reprezentant), și fără publicitate electorală audiovizuală și stradală, Năstase a părut sigur că va repeta fără efort suplimentar performanța de anul trecut. Atunci, el l-a învins clar pe Ceban, pe care l-a asociat în conștiința publică cu Vladimir Plahotniuc. Fără acesta din urmă ca țintă predilectă și în alianță politică cu socialiștii, Năstase n-a mai fost la fel de convingător. La dezbaterile televizate dinaintea turului 2, el s-a apărat cu stângăcie și a căzut în mai toate cursele pe care i le-a întins Ceban, care i-a speculat irascibilitatea și lipsa de concentrare.

Era evident că Andrei Năstase intrase într-o competiție electorală care nu i se potrivea, de data aceasta. Vice-premier, ministru de Interne, co-președinte al Blocului ACUM – el a vrut să fie primar nu pentru a asfalta străzi în Chișinău, ci pentru a se întări politic în raport cu Maia Sandu și Igor Dodon. Și pentru a se pregăti de alegerile prezidențiale de anul viitor.

Dar în lipsa unui angajament sincer pentru Chișinău, Năstase n-a mai produs emoția de anul trecut, care i-a adus câștig de cauză, până să-i fi fost anulat mandatul, în mod nedrept, de către o instanță de judecată.

Ce învățăminte tragem din această înfrângere usturătoare de la Primăria Chișinăului?

Că această zbatere fără orizont va continua în Republica Moldova până când România nu își va întoarce cu adevărat privirile spre fosta sa provincie, iar la Chișinău nu se va spulbera iluzia că teritoriul dintre Nistru și Prut poate avea un viitor fără România.