De ce împrumută liberalii 87 de miliarde de lei? Ministrul Cîțu spune că mai ales din cauza guvernelor PSD

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a explicat la Digi24 că împrumutul de 87 de miliarde de lei pe care urmează să îl ia este legat mai ales de necesitatea achitării datoriilor ajunse la scadenţă, datorii acumulate de guvernele anterioare care ar însuma, potrivit liberalului, cam jumătate din respectivul împrumut.

Suma este colosală, comentează Digi24, fiind chiar mai mare decât un împrumut de urgență luat în vremea crizei economice care a fost în jur de 12,5 miliarde de euro. Acum împrumutăm aproximativ 18 miliarde de euro, dar Cîțu spune că „este altă economie”.  


Redăm mai jos câteva fragmente importante din declarațiile ministrului Cîțu, făcute în emisiunea moderată de Cosmin Prelipceanu:

Ne împrumutăm în fiecare zi mai ieftin decât ne împrumutam cu o zi mai devreme. Şi haideţi să discutăm despre împrumuturi pentru că nu e niciun secret. La începutul anului am anunţat necesarul de finanţare pentru 2020, 87 de miliarde de lei. Acest necesar vine din două surse mari: deficitul bugetar, care înseamnă 3,6% din PIB plus ce vine din urmă. Să plătim datoriile contractate în urmă. Asta este jumătate, peste 40 de miliarde. Datorii ajunse la scadenţă, refinanţări de datorii şi dobânzi.

Deci avem partea asta. Am anunţat necesarul de finanţare pentru 2020, ca în fiecare an. Ministerul Finanţelor anunţă în fiecare an acest lucru. În fiecare lună, la începutul lunii anunţăm cât credem că ne vom împrumuta în zona respectivă. Putem să ne împrumutăm mai puţin, noi arătăm o limită superioară.

Mai departe, în fiecare luni şi joi avem licitaţii şi piaţa financiară ştie asta. După ce au oportunitatea de a lua împrumuturi sau de a le respinge, pentru că am şi respins, să ştiţi, împrumuturi, şi în decembrie, este în managementul acestor datorii publice care are în vedere reducerea costurilor cu finanţarea. Deci ştim cât avem de împrumutat şi, în funcţie de condiţiile pieţei, împrumutăm mai puţin sau mai mult. Şi atunci, acum aţi văzut că dobânzile sunt în scădere, aţi văzut că există un interes fantastic pentru România, astăzi printre investitorii internaţionali.

La Viena, vă spun, există foarte mare interes pentru România, la fiecare panel la care am participat era plin de investitori. La ultimul panel cred că erau în sală investitori care administrau peste un trilion de euro.

Asta se vede şi în dobânzi: ne împrumutăm din ce în ce mai ieftin. Este un guvern care ar trebui să fie de tranziţie, este un guvern care vine după o guvernare îngrozitare, cu un deficit pe anul acesta mai mic, dar care anul trecut a depăşit 4% şi, totuşi, avem această încredere a investitorilor. ”

Ne împrumutăm pentru a acoperi deficitul bugetar care a trecut prin Parlament, a fost asumată legea bugetului în parlament, deci e transparent. Plus ceea ce ne-a lăsat PSD-ul în ultimii ani de zile. Astea sunt lucrurile pe care le finanţăm. Nu este niciun secret aici.

Informaţiile sunt toate transparent publicate. Vă mai dau câteva informaţii, ca să ştiţi: lunar plătim peste 10 miliarde în pensii şi ajutoare sociale, asistenţă socială, acest capitol are în jur de 11 miliarde, salariile sunt în jur de 9 miliarde lunar, medicamente bunuri şi servicii sunt cam 4 miliarde, un miliarde subvenţia pentru agricultură pe care o recuperăm mai târziu. Astea sunt câteva dintre capitolele mari pe care le plătim lunar. Veniturile la buget nu vin lunar. Ştiţi foarte bine că grosul vine în martie, în iunie şi aşa mai departe. Ceea ce vedeţi dumneavoastră e ceva normal pentru orice ţară din lume, administrarea datoriei publice este un lucru foarte important care trebuie făcut de profesionişti.

Am spus în parlament, am răspuns astăzi domnului senator, MFP are comisie specializată în parlament care avizează şi ministrul şi evaluează activitatea MFP. Această comisie este buget-finanţe. Cererea de a merge în parlament a venit de la altă comisie, comisia economică care nu are niciun fel de atribuţie pe acest minister. În acelaşi timp, senatorii şi deputaţii au la îndemână interpelări şi întrebări pentru a afla, dacă au neclarităţi în ceea ce priveşte activitatea unui ministru sau există şi ora guvernului la Senat, în care ministrul este chemat în plenul Senatului şi poate să răspundă.”

Sursa foto: captură digi24/facebook