De ce Republica Moldova este altfel? O explicație: 9 mai

Pe 9 mai, când Europa sărbătorește pacea și unitatea pe continent, iar România găzduiește la Sibiu summit-ul Uniunii Europene, la Chișinău se marchează cu fast Ziua Victoriei.

Nu e doar un detaliu de suprafață. E indicele care arată cât de puțin a evoluat Republica Moldova, în gândirea ei colectivă și viziunea sa politică, de la statutul de colonie sovietică la cel de subiect de drept internațional, obținut în 1991.

Statele din fostul lagăr socialist care nu renunță sau aderă din nou la cultul rusesc al Zilei Victoriei se situează automat, în mod benevol, în sfera de influență a Federației Ruse. Pendularea duplicitară, în această parte a Europei, între Est și Vest, înseamnă, practic, același lucru: rămânerea în conceptul convențional al lumii ruse.

Dovada cea mai recentă, prin antiteză, vine din Ucraina. În 2014, după ce a rupt prietenia de secole cu Rusia, din cauza invaziei militare rusești în peninsula Crimeea și regiunea Donbas, Ucraina a denunțat practic imediat sărbătoarea oficială prin care, ca și moldovenii acum, marca victoria URSS în Marele Război pentru Apărarea Patriei.

E o alegere, chiar dacă nu dintre cele mai ușoare. Și-a asumat-o și Estonia, mai devreme, în 2007, când a decis să mute monumentul consacrat soldatului sovietic, supranumit Alioșa, din centrul capitalei Tallin la cimitirul militar de la periferia orașului. După câteva zile și nopți de proteste furtunoase ale etnicilor ruși din Estonia, au urmat câțiva ani de pierderi de miliarde de euro, pe care estonienii le-au suportat din cauza refuzului Moscovei de a se mai folosi de porturile lor industriale din Marea Baltică. Dar, după cum spunea acum câțiva ani președinta altui stat baltic, Lituania, Dalia Gribauskaitė: ca să rămâi independent, trebuie să faci sacrificii. În anii 1990, lituanienii își tăiau pădurile ca să nu depindă de gazul rusesc.

Spre deosebire de colegii lor baltici, majoritatea politicienilor moldoveni au întreținut nostalgiile sovietice în scop electoral și din lașitate. În toți anii din urmă, pe 9 mai, Primăria Chișinăului le-a permis să cânte în Piața Marii Adunării Naționale unor interpreți ruși declarați persona non-grata în mai multe state europene pentru declarațiile lor publice șovine și imperialiste. Iar fostul primar liberal al Chișinăului, Dorin Chirtoacă, aflându-se în 2014 în campanie electorală, își agăța la piept panglica bicoloră a Sfântului Gheorghe, care tocmai fusese interzisă în Ucraina. Purtătorii acestei panglici sunt porecliți în spațiul ex-sovietic, din cauza nuanțelor negru-oranj, gândaci de Colorado.

Iar în perioada în care în Estonia monumentul lui Alioșa era relocat, la Chișinău era renovat și inaugurat complexul memorial Eternitate, în care printre mormintele soldaților sovietici tronează o piramidă masivă cu 5 puști construite din cărămidă roșie.

Aici au loc și astăzi cele mai importante manifestații consacrate Zilei Victoriei.

Atenția acordată acestui monument de către administrația comunistă de la acea vreme prevestea o atitudine neschimbată în următorii ani față de simbolurile sovietice.

Astăzi, unii moldoveni și-ar dori să-i înghită pământul pentru câteva zile, ca să nu asiste la această demonstrație ostentativă a influenței rusești în Republica Moldova. Dungile negre și portocalii au împânzit Chișinăul și alte localități. Discursurile oficiale sunt trase la indigo după acelea din anii '70-'80. Scandările, și ele. Cu diferența că acum se mai strigă, cu accent rusesc, și Mal-do-va! Velicorușii și clonele lor locale își marchează teritoriul prin a-și anunța cu zgomot prezența. Parcă ar spune printre rânduri: suntem aici, n-am plecat nicăieri, nu scăpați de noi.

Când strigă Mal-do-va!, ei sugerează aproape cu text deschis că pledează pentru izolarea Republicii Moldova, pentru ca aceasta să nu se apropie de România. Rațiunea iubirii lor subite față de ce înțeleg ei că e moldovenesc pare să constea în ura lor față de tot ceea ce e românesc.

Manifestanții de pe 9 mai sunt surzi la argumenentele istorice, cum ar fi complicitatea lui Stalin și Hitler la sfârtecarea Poloniei, în 1939.

Noi vrem să ne reconciliem, după exemplul Franței și Germaniei. Ei vor să-și strige în continuare victoria.

Noi vrem să ne reculegem la mormintele soldaților căzuți pe câmpul de luptă. Ei vor să jubileze.

Par să sublinieze că acolo unde există o victorie, sunt și niște învinși.

Da, 9 mai marchează victoria împotriva Germaniei naziste și trebuie să ne alăturăm restului  Europei care sărbătorește pe 8 mai același lucru. Dar pentru mulți est-europeni, 9 mai înseamnă și triumful unui alt tip de totalitarism, care avea să îi guverneze 45 de ani și ale cărui efecte se simt și astăzi.

Așa că ce înțelegem noi este că lor nu le-a fost de ajuns să ne calce în picioare, să ne înfometeze, să ne ucidă, să ne violeze femeile și să ne arunce pruncii din tren, în drum spre Siberia.

Ca să ne umilească până la capăt, ei ne obligă și să sărbătorim ceea ce ne-au făcut.