Decembrie '89. Oana Stănciulescu dezvăluie povestea tulburătoare a Nicoletei Matei, supusă la 14 ani unor tratamente inumane de către Miliție: "Eu, tata și fratele meu de 12 ani am fost bătuți crunt până la leșin! Eram loviți cu bocancii milițienilor, săream ca niște mingi de ping-pong prin aer"

Jurnalista Oana Stănciulescu a publicat un text în care amintește despre ororile greu de suportat ale regimului comunist. În anul 1989, Nicoleta Matei avea 14 ani, însă pentru temuta Securitate, lucrul acesta nu părea să conteze atunci când au supus-o pe tânăra adolescentă la un tratament inuman, lovind-o până la leșin.

Totul s-a întâmplat în perioada 21-23 decembrie. Nicoleta a devenit victima tenebrosului regim comunist, întrucât a strigat „LI-BER-TA-TE!” la Revoluție, alături de protestatarii de la Intercontinental.

Tatăl Nicoletei, din cauza bătăii primite pe parcursul acelor zile, a suferit mai multe intervenții chirurgicale. A trăit numai prin spitale și s-a stins în următorii ani.

Redăm un fragment din textul publicat de Oana Stănciulescu (citiți textul complet AICI):

"Pentru nostalgici, neștiutori, indiferenți, neinteresați, neocomuniști, neomarxiști

Nicoleta (foto) avea la Revoluție doar 14 ani. Vârsta însă nu a contat pentru Miliție și Securitate care au arestat-o împreună cu tatăl si fratele ei de 12 ani.

"Aceleași gărzi patriotice, patru la număr, care ne ridicaseră de la Inter ne-au condus în pas alergător până la secția 14 Miliție. Acolo, în garajul secției, cu mâinile ridicate și fața la perete, am fost bătuți. Bătuți crunt, până la leșin.Tata se afla între noi doi și ne ținea de mâini. Când simțea că alunecăm pe perete, ne susținea și ne ridica. Auzeam în spatele meu cum erau luați pe rând oameni și bătuți, înjurați, umiliți, întrebați în batjocură: „Ați vrut Libertate, mă? Ați vrut democrație? Vă dăm noi, mă, Libertate, vă dăm noi, mă, democrație”. Cei bătuți gemeau, implorau să fie cruțați, apoi leșinau… Și auzeam cum umpleau niște găleți cu apă… Intuiam, printr-un delir haotic, cum apa aceea umplea găleata, parcă mă rugam să fie mai repede aruncată peste cei leșinați ca să-i simt cum își revin la viață… Încercam să privesc amețită pe sub brațul stâng rezemat de perete (într-un final ne-au permis să ne rezemăm palmele de perete) spre cei căzuți în agonie, în spatele meu. Am văzut un tânăr scalpat, avea părul smuls și îi curgea sângele din țeastă… părul îi atârna ca o fleică… Plângeam și strigam în gura mare: „Libertate!”

La un moment dat am auzit: „Aduceți câinele!” Am amuțit.

Eram cel mai aproape dintre toți, eram exact lângă ușa pe unde au adus câinele lup, la un metru… Plângeam, știam ce va urma. Am auzit: „Pe ei!!! ” Câinele nu asculta comanda, cainele ne privea pe toți și schelălăia… s-a așezat.

Atunci un ropot de bastoane s-a năpustit și asupra lui. Câinele se uita în ochii mei, ne căutam privirile, plângeam amândoi. Plângeam în cor, toți cei aproximativ 20 de oameni arestați. Milițienii urlau și băteau câinele care s-a așezat, a refuzat total să ne atace. Câinele lup a avut milă de noi, dar ei, milițienii, nu au avut milă!

Simțitind că situția scapă oarecum de sub control, milițienii au dat un nou ordin să fim luați și băgați în dube. Nu știam spre ce destinație ne îndreptăm.

Am ajuns la Milița Capitalei. Eram obligați să stăm cu capul în bărbie, să nu privim în jur iar mâinile să le ținem la spate. Am auzit: „Lăsați-i pe copii în față!”. Am crezut că nu vom fi supuși la același tratament ca și maturii, dar nu a fost așa. Am trecut printr-un culoar de bastoane, eram loviți cu bocancii milițienilor, săream ca niște mingi de ping-pong prin aer."

Citiți textul integral AICI