Delir total: După ce a pierdut guvernarea, Dăncilă se visează președinte și enumeră 10 obiective pe care le are odată ajunsă la Cotroceni

Viorica Dăncilă pare că nu înțelege nimic din ce se întâmplă zilele acestea. Din 26 mai, de la dezastrul înregistrat de PSD în urma alegerilor europarlamentare, partidul s-a aflat într-un declin accelerat, declin ce s-a concretizat săptămâna trecută în pierderea guvernării. După arestarea fostului președinte al partidului, actual pușcăriaș - Liviu Dragnea - marioneta Dăncilă, ajunsă conjunctural în funcția de premier, nu avea cum să reziste foarte mult timp în fotoliul de la Palatul Victoria. Lucrurile acestea par a nu fi însă înțelese de (încă) președinta PSD, Dăncilă continuându-și nestigherită delirul și visându-se acum în funcția de președinte al Republicii.

Astfel, Viorca Dăncilă a scris un mesaj pe pagina sa de Facebook prin care transmite care sunt cele 10 obiective ale sale, în cazul în care ar ajunge să se instaleze la Cotroceni.

”Președintele României este, înainte de toate, o sumă a unor valori: încredere, viziune, stabilitate și respect. Mi-am asumat drumul către această demnitate știind că trebuie să dovedesc, în fața cetățenilor și a lui Dumnezeu, că înțeleg, onorez și apăr aceste valori, scrie Dăncilă, într-o limbă de lemn, pe pagina sa de Facebook.

Lista obiectivelor conține o serie de aberații și truisme care nu fac decât să confirme faptul că Dăncilă a pierdut orice fel de contact cu realitatea. Printre aceste truisme, denumite generic "România la puterea 10", putem enumera: "Nu voi negocia democrația la nivel național, european sau internațional", "cred în politica externă făcută în beneficiul României" sau "toți românii trebuie să se bucure de dezvoltarea țării"