Dezvăluiri halucinante despre NOTARUL PENAL al lui Mazăre și Voiculescu, soțul unei celebre judecătoare

Profesor la Facultatea de Drept, Universitatea București, și notar, Aurel Jean Andrei, soțul judecătoarei Laura Andrei, fosta președintă a Tribunalului București, a fost condamnat definitiv, joi seară, de Înalta Curte de Casație și Justiție la doi ani cu suspendare în dosarul retrocedărilor ilegale ale plajelor din Mamaia.

Această condamnare a readus în atenția opiniei publice backgroundul deloc cuminte al notarului Andrei, același care, în 2003, a legalizat la sediul Grivco contractul de superficie prin care Dan Voiculescu a dobândit drept de folosinţă a terenurilor şi clădirilor Institutului de Chimie Alimentară (ICA).

Tot el este cel de la care i s-a tras judecătoarei Camelia Bogdan cea de-a doua excludere din magistratură, în urma unei plângeri adresate Inspecției Judiciare. 

Judecătorul Cristi Danileț și Cătălin Teniță (specialist în online, inițator al Geeks for Democracy și fondator al Zelist) sunt doar câteva dintre persoanele publice care au avut postări interesante pe Facebook despre controversatul profesor de drept și notar.

Cristi Danileț: „Din condamnările de ieri rețin una referitoare la un cadru didactic la Facultatea de Drept de la Universitatea București: Jean Andrei.

Acest personaj a purtat un război personal cu Justiția română de când a început ancheta. Studenții săi au fost nevoiți la cursuri să îi asculte supărările, frustrările, jignirile la adresa magistraților. Unii magistrați, pe Facebook, am fost agresați în mod constant de acest personaj. Noi știam că a fost cercetat în cel puțin două dosare, știam de legăturile lui politice, dar am tăcut. Nu i-am răspuns niciodată la agresiunile publice, cel puțin nu în public și nu la același nivel.

Deși notar, deși cadru didactic de drept, deși soț de judecătoare, etica lui profesională nu a avut vreo legătură cu minimul bun simț cerut cuiva ce are aceste calități.

Acum justiția a triumfat. Hotărârea lui de condamnare este definitivă și spune adevărul. Sunt convins că respectul lui față de justiție nu va crește, chit că i s-au prescris o seamă de fapte (din cauză că procesul a durat prea mult), chit că a luat pedeapsa cu suspendare. Personajul este un infractor și probabil va poza in victimă a "statului paralel". 

Dar s-a dovedit prin condamnarea sa că ceea ce a elucubrat în spațiul public a fost o minciună. Însă imaginea justiției batjocorită ani de-a rândul de el a avut de suferit. 

Și nu este singurul cadru didactic care face asta. Mai sunt astfel de personaje care otrăvesc spațiul academic cu lupta lor personală cu sistemul în care an de an ajung oameni școliți chiar de ei. Reforma învățământului juridic lipsește cu desăvârșire.

Reforma învățământului juridic lipsește cu desăvârșire”.

Cătălin Teniță: „Am observat că în dosarul în care Mazare a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare apare și un domn notar condamnat la 2 ani cu suspendare, probabil pentru autentificarea tranzacțiilor fictive.

Numele acestui notar este Aurel Jean Andrei.

Domnul Aurel Jean Andrei mi-a fost seminarist acum 22-23 de ani, cand eram student. Mai exact seminarist la Drept Roman.

Era seminaristul lui Dan Oancea, care pe atunci era cel care preda la seria noastră. Molcut preda la celelalte doua serii.

Stilul de predare al acestui cuplu (Oancea-Andrei) era de o cretinătate rar întalnită. Practic, Oancea intra în sala de curs și începea să dicteze la foc automat. Neîntrerupt, timp de doua ore. Cam vreo 20 de pagini, scris de mana. Când lipsea Oancea, la fel preda și Jean Andrei. Cam așa erau și seminariile.

Jean Andrei era de o obediența rar întalnită. Și aparent nu s-a schimbat de-a lungul timpului. Am vazut acum câțiva ani o gluma pe Facebook de genul: "Caută pe cineva care să se uite la tine cum se uita Jean Andrei la Oancea."

La fel ca predarea se desfașura si examenul. Trebuia să reproduci cuvânt cu cuvânt ce se dictase la curs. Cuvânt cu cuvânt, I shit you not.

Asta era teoria educațională a celor doi. Studentul de anul I e prea prost ca să poata fi lăsat să gândeasca pe cont propriu. (Nu mai pomenesc de anumite tipuri de afirmații misogine, spuse asa ca glume de bădarani, când în sala erau peste 75% fete.)

Anyway, ce vreau sa zic e urmatorul lucru:

Domnul Jean Andrei, actualmente conferențiar al Facultatii de Drept (Universitatea Bucuresti), a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Mă aștept ca cei din conducerea Facultății de Drept sau a Universității București să renunțe la serviciile unui condamnat penal care și-a folosit profesia în scopuri ilegale.

Domnul Jean Andrei este notar public. Mă aștept ca cei din conducerea Uniunii Naționale a notarilor sa ii retraga dreptul de a profesa până la momentul reabilitării.”

De asemenea, destinul profesional al reputatei judecătoare Camelia Bogdan s-a intersectat în mai multe dosare cu notarul Jean Andrei, plângerea acestuia către Inspectia Judiciară atrăgând cea de-a doua excludere a judecătoarei din magistratură. 

Camelia Bogdan într-un interviu pentru Newsweek: ”

Plangerea a fost înaintată de notarul Aurel Jean Andrei, care a acordat consultații în schema infracțională de fraudare a falimentului firmei UltraPro Computers, proces în care am descris pentru prima dată în jurisprudență tipologia spălării de bani a falsului proces, evidențiind riscul ca justiția română să fie transformată într-o mașină de spălat bani prin deturnarea procedurii speciale a ordonanței de plată. 

Notarul Jean Andrei a preluat motivele unora dintre inculpați, invocând o așa-zisă nelegală compunere a completului de judecată. Dosarul mi-a fost atribuit printr-o hotărâre a conducerii Curții de Apel București și, pentru respectarea principiilor continuității și al nemijlocirii, am rămas să judec până la final, audiind martorii și pronunțând verdictul prin care am recuperat pentru statul român peste 150 de milioane de euro, inclusiv onorariul acestui notar care educa inculpații cum să fraudeze Legea. (...)

Același notar, Aurel Jean Andrei, l-a ajutat pe domnul Dan Voiculescu să fraudeze procedura de privatizare a Institutului de Chimie Alimentară (dosar în care Dan Voiculescu a fost condamnat de judecătoarea Camelia Bogdan la zece ani de închisoare – n.r.), prin legalizarea unei superficii pe terenurile proprietate publică a statului, deși domeniul public nu poate fi dezmembrat. 

Notarul e specializat în perfectarea de superficii pentru fraudarea bugetului de stat. În cauza UltraPro Computers, un inculpat mi-a relatat, din proprie inițiativă, că notarul i-a propus legalizarea unei convenții de superficie între două societăți al căror beneficiar   real era. Inculpatul s-a prezentat la domnul notar în scopul redactării şi intabulării unui contract de închiriere pentru apartamentul pe care îl folosea într-o vilă de la Predeal, ipotecată   la Banca Românească, pentru un credit al unei firme şi urma să fie executată în procedura falimentului. 

Notarul i-a spus că nu se poate face acel contract de închiriere decât cu acordul băncii, din cauza ipotecii existente, singura posibilate fiind totuşi superficia pe un teren sub ipotecă, încredințându-l că, astfel, contractul nu va putea fi contestat sau desfiinţat de nimeni. În plus, notarul i-a mai autentificat o convenţie de dare în plată, prin care a ajutat același inculpat să își aproprie un imobil din Calea Floreasca, care ar fi trebuit inclus la masa credală, certificând neceistatea stingerii unor datorii fictive”.