DIICOT: Gheorghe Dincă a recunoscut că a incinerat-o și pe Luiza Melencu. Avocatul Tonel Pop: E posibil să fie mai multe victime!

Sinistrul criminal din Caracal, Gheorghe Dincă, a recunoscut în fața anchetatorilor că a incinerat-o și pe Luiza Melencu.

”A indicat un sac cu oase arse și cenușa. El așa a declarat că este trupul Luizei. Deocamdată nu ne putem pronunța. A precizat ca folosit aceeași metodă. Nu avem indicii că sunt mai multe victime. Verificăm toate pistele. Vom continua cercetarea la fața locului. Declarțtiile lui nu sunt singura noastră pistă. A spus că în aceeași zi a ucis-o si incendiat-o”, a spus Mihaela Porime, purtătoarea de cuvânt a DIICOT.

Criminaliştii care lucrează în Caracal la cazul criminalului George Dincă au descoperit într-o pădure din zonă rămăşiţe umane, fiind vorba de oase carbonizate şi cenuşă. Descoperirea a venit în urma unor mărturisiri făcute chiar de Dincă, care le-ar fi spus anchetatorilor că ar fi vorba despre rămăşiţele Luizei Melencu, prima victimă a acestuia.

Tonel Pop, avocatul familiei Melencu, a declarat luni, în timpul procedurilor din anchetă, că există temerea ca în acest caz să fie mai multe victime, specificând că Gheorghe Dincă este un personaj foarte inteligent şi manipulator.

Este posibil să fie mai multe victime. Dincă nu ştie numele fetelor. El vorbeşte doar de luni: „fata din luna mai, fata din luna...”. Minte foarte mult, dar din când în când psihologii poliţiei au reuşit să-l facă să spună şi adevărul. Acum toată lumea se gândeşte că sunt mai multe victime, pornind de la modul lui de operare, care este acela al unui criminal în serie şi nu unul ocazional. În acest moment Dincă nu a cedat nervos. Este foarte calm. Să ştiţi că omul este foarte inteligent. Aproape la fel de inteligent ca psihologii poliţiei”, a spus Tonel Pop.

Amintim că Luiza Mihaela Melencu, în vârstă de 18 ani, a dispărut în 14 aprilie. Ea plecase de acasă, din comuna Dioşti, către Caracal, pentru rezolvarea unor probleme personale. La acel moment, era elevă în clasa a XII-a la Liceul Tehnic Costin D. Neniţescu din Craiova.