Discursul aiuritor al ayatolahilor din Iran despre mila islamică după înăbușirea criminală a demonstrațiilor

  • ACP
  • Dec 4, 2019, 21:46
  • 1058

Dacă în țările pe care le-a ținut și încă încearcă să le țină sub control regimul islamic șiit din Teheran nu a reușit să oprească demonstrațiile pornite împotriva sa în toamna asta, în propria țară forțele de securitate aflate sub comanda ayatolahilor au reușit să înfrângă relativ repede revolta populară, folosind mijloacele obișnuite ale dictaturilor criminale - execuții, bătăi, arestări arbitrare, tortură. Numărul victimelor nu poate fi aflat cu exactitate, știindu-se de aproximativ 210 de persoane ucise, după Amnesty Internațional, și de peste 7000 de arestați, până în momentul de față. În țară unde femeile sunt ucise cu pietre, iar tinerii sunt spânzurați cu macaralele în locuri publice, unde cruzimea autorităților împotriva cetățenilor e regulă, nu e greu de înțeles ce trăiesc acolo cei arestați pentru că au demonstrat împotriva regimului. Surprinzătoare este însă parada de ipocrizie a celor care conduc regimul totalitar islamist, lansată miercuri, îndată ce a fost clar că revolta a fost înăbușită. Președintele Hassan Rouhani a lansat o chemare autorităților din subordinea sa pentru eliberarea celor arestați în timpul protestelor, care nu erau înarmați ori violenți, spunând într-un discurs ținut miercuri la televizor: "clemența religioasă, islamică ar trebui arătată, iar cei nevinovați care au protestat împotriva creșterii prețurilor combustibililor și nu erau înarmați ar trebui eliberați". (citiți AICI mai multe detalii)

Tot miercuri ayatolahul Khamenei a cerut autorităților să arate "milă islamică" celor arestați pentru participarea la revolte. Ali Shamkhani, secretarul Consiliului Suprem al Securității Naționale (SNSC) i-a propus ayatolahului Khamenei ca cei uciși în confruntările dintre demonstranți și serviciile de securitate care nu au făcut parte din grupurile celor violenți, să fie declarați "martiri" și să beneficieze de drepturile legale ale celor considerați astfel, iar familiile să fie puse sub protecția Fundației Martirilor și Veteranilor. Shamkhani a mai propus ca să fie plătite compensații financiare (Diyya) victimelor ucise în orice fel în timpul prostestelor. Propunerile au venit după ce ayatolahul Khamenei a ordonat SNSC o anchetă pentru a afla motivele izbucnirii revoltelor și să găsească soluții pentru ajutorarea familiilor victimelor. Răspunsul ayatolahului la raportul care a urmat anchetei a fost ca "propunerile să fie făcute imediat, iar persoanele suspecte din fiecare grup să fie tratate într-un fel care e cât mai aproape de mila islamică". (citiți mai multe AICI)

În schimb, generalul Hossein Ashtari, șeful poliției iraniene, aflat în provincia Khuzistan unde au avut loc ciocniri armate între demonstranți și forțele de ordine, declarase cu o zi înainte că identificarea și arestarea celor care au participat la revolte vor continua, iar aceștia își vor aștepta în închisoare judecata pentru crimele comise. (citiți AICI mai multe) 

Cum era previzibil, autoritățile iraniene anunțaseră și că au capturat agenți CIA și Mossad care au instigat și participat la violențe.

Iar acum va urma perioada de anchete nesfârșite la care tortura va fi regulă, mulți vor recunoaște crime pe care nu le-au comis, dar măcar se știe că vor fi chinuiți cu milă islamică șiită, iar cei decedați vor fi tratați cu respect, de asemeni islamic.