Dispută în coaliție. Vosganian, tras de urechi de un lider PSD privind motivul plecării de la mitingul de la Iași: "A găsit o motivaţie puerilă"

Mitingul PSD de la Iași ce a avut loc sâmbătă a avut numai consecințe negative pentru PSDragnea.

CITIȚI ȘI: Infractorul paralel atacă protestatarii ieșeni de la adăpost. Liviu Dragnea a avut parte de marșul funebru politic chiar în Moldova

Pe lângă faptul că Dragnea și ai lui au avut parte de cea mai ostilă primire de dinainte de alegerile europarlamantare, ieșenii fiind sătui de guvernarea mafiotă și incompetentă girată de infractorul din Teleorman, acum e subiect de dispută în coaliție. 

Concret, Varujan Vosganian a scris că a plecat nemulțumit după prima întrunire PSD la care participă întrucât s-a vorbit doar despre meritele social-democraților pentru actuala guvernare, cei din ALDE fiind uitați. 

„Sunt, încă, la vârsta noutăţilor, chiar dacă am trei decenii de experienţă politică. Astăzi, răspunzând cu politeţe unei invitaţii, am participat pentru prima oară în viaţa mea la o întrunire PSD, cea a organizaţiei Iaşi. I-am ascultat pe distinşii oratori vorbind despre guvernarea (doar a) PSD, despre faptul că toţi românii de bună credinţă sunt în PSD etc.etc., drept care, după vreun ceas, am socotit că e mai bine să plec, ca să nu-i tulbur, a scris Varujan Vosganian pe pagina sa de socializare.

Astfel, președintele PSD Iași Maricel Popa, întrebat la o conferință de presă privind afirmațiile lui Vosganian, a precizat că deputatul ALDE a găsit o motivație "puerilă" legată de plecarea de la eveniment. 

„Nu ştiu ce postează fiecare, dar trebuie să ne asumăm. El mi-a spus înainte că stă zece minute la evenimentul PSD. Că după aceea trebuia să ia cuvântul şi a găsit o motivaţie puerilă, este altceva. E o scuză a domnului Vosganian. Eu l-am invitat. Cu o săptămână înainte trebuia şi el să mă invite. Eu am făcut acest gest”, declarat Maricel Popa, proaspăt ales în funcția de președinte PSD Iași, mai precis la finalul săptămânii trecute.