Distracție în carantină la Sighetu Marmației, până la intervenția procurorilor


Distracție în carantină la Sighetu Marmației, până la intervenția procurorilor

Nerespectarea condițiilor de carantină pare a fi în ultima perioadă cea mai mare dintre problemele pe care le întâmpină autoritățile locale în vederea încetinirii transmiterii infectării cu noul coronavirus. Însă, uneori, situațiile sunt de-a dreptul bizare și, dacă nu ne-am afla în situația aceasta riscantă pentru noi toți, am putea găsi și un anume amuzament în ele. De pildă, la Sighetu Marmației, mai multe persoane aflate în carantină la un hotel au decis că riscul de a fi bolnavi nu trebuie să îi supere prea tare. Așa că au coborât în barul hotelului, de unde și-au achiziționat băuturi alcoolice și au jucat împreună jocuri de societate, postând întreaga distracție pe o rețea de socializare. Din nefericire pentru ei, procurorii nu le-au dat Like, așa cum probabil se așteptau, ci le-a deschis dosar penal.

Persoanele carantinate se aflau de ceva vreme cazate la Motelul Nova din Sighetu Marmației, fiecare dintre ele având contacte cu străinătatea în perioada imediat anterioară. Oamenii nu s-au lăsat descurajați de situație, ba chiar au decis să profite de ea, pentru a socializa, considerând probabil că în carantină nu se aplică regulile de social distancing. Acum, toți cei implicați au dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, dosarul penal a fost deschis astăzi, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352, alin. 1 si 9 din Codul penal.

“Mai multe persoane, aflate în carantină la Motelul Nova din Sighetu Marmației nu respectă restricțiile stabilite în perioada de carantină, privind separarea de alte persoane, în sensul că s-au întâlnit în barul motelului, practicând jocuri de societate și consumând diverse băuturi", se arată în comunicarea oficială a Prachetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.

În plus, "aspectele mai sus arătate au fost filmate și postate pe rețeaua de socializare Facebook, imaginile fiind difuzate și de către un post de televiziune în cadrul unei emisiuni informative".

Situația a ajuns și la urechile Direcției de Sănătate Publică Maramureș, care trebuie acum să ia măsuri și chiar să deschidă o anchetă epidemiologică.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.