Ditrăul de la Orban se împute: singalezii sunt oamenii „rețelei Soros”! Cum manipulează premierul ungar și presa fidelă localnicii porniți să-i alunge pe cei doi brutari de culoare

În spațiul public începe să prindă contur ipoteza potrivit căreia localnicii revoltați de la Ditrău și chiar și preotul care a pus paie pe foc în cazul celor doi singalezi angajați legal de o brutărie ar fi stârniți, de fapt, de la Budapesta, de virulentul discurs anti-imigrație al premierului Viktor Orban și de manipulările media, fidelă acestuia. Mai mult, Orban a vorbit chiar de o „rețea Soros” care ar organiza „migrația în Balcani”.

Potrivit g4media, agenția de presă MTI, controlată de statul maghiar, încearcă să transforme protestul din Ditrău îndreptat împoriva străinilor drept o nemulțumire a localnicilor împotriva patronului brutăriei. MTI susține încă din titlu că ”la Ditrău supărarea nu este îndreptată împotriva brutarilor din Sri Lanka, ci a antreprenorului care nu apreciază forţa de muncă locală”.

MTI citează în sprijinul acestei afirmații declarațiile făcute de săteni la întrunirea satului, care a avut loc sâmbătă dimineaţă, la iniţiativa primarului Elemér Puskás. Porivit agenției maghiare, ”mai mulţi foştii angajaţi ai brutăriei s-au plâns că ar fi avut parte de un tratament inuman din partea proprietarului afacerii. Acesta i-ar fi plătit cu salariul minim pe economie, i-ar fi obligat în mod regulat să stea la ore suplimentare şi care ulterior nu au mai fost plătite. Cei care au luat cuvântul au căzut de acord asupra faptului că, dacă antreprenorul şi-ar respecta angajaţii şi le-ar asigura o salarizare corectă, nu ar fi nevoie de aducerea unor muncitori de afară”.

Agenția controlată de Budapesta nu a amintit însă nimic despre amenințările localnicilor din Ditrău la adresa celor doi brutari aduși din Sri Lanka, deși presa de limbă maghiară din România a relatat pe larg despre protestul xenofob în fruntea căruia s-a aflat chiar preotul catolic din localitate.

Oamenii „reţelei Soros” sunt cei care organizează migraţia în Balcani, spusese cu doar o zi înainte premierul ungar Viktor Orbán (vineri dimineaţă) la emisiunea „Bună dimineaţa, Ungaria!”, de pe postul public de radio Kossuth, potrivit MTI.

Potrivit prim-ministrului, organizaţiile finanţate de Soros fac, practic, “consultanţă pentru migraţie”, transmite Financial Intelligence, citat de Revista 22.

Conform lui Orban, George Soros vrea să obţină influenţă politică şi este oligarhul numărul 1 din lume, “care finanţează, prim metode de reţea acoperită, de tip mafie, aşa-zise ONG-uri: organizaţii civile, grupuri, activişti”, respectiv cumpără politicieni.

Despre încercarea recentă de a forţa frontiera de la Röszke, premierul Viktor Orban a declarat: cei care au reuşit să intre în Ungaria, au fost prinşi de poliţişti şi au fost prezentaţi, deja, instanţei, mai mult decât atât, au fost pronunţate şi sentinţe, iar persoanele urmează să fie expulzaţi din ţară.

Şi pe imaginile filmate la Röszke se poate vedea, a mai spus Orbán, că printre migranţi nu se aflau femei sau copii, doar bărbaţi cu vârstă de armată, în condiţie fizică bună, echipaţi, care nu au venit aici întâmplător.

Viktor Orbán a comentat situaţia migraţiei spunând că presiunea asupra frontierei de la sud creşte, apărarea devine tot mai dificilă, motiv pentru care au dublat numărul soldaţilor care sunt detaşaţi la frontieră.

Dan Tăpălagă scrie într-un editorial pentru g4media că, potrivit unei măsurători realizate în 2019 privind consumul TV de către maghiarii din Transilvania, clasamentul arată astfel: primele patru locuri, cu procente de peste 50% sunt ocupate de televiziunile de la Budapesta. Maghiarii transilvăneni declară că se uită la Duna TV, (59,3%), RTL Klub (53%), TV2 (48,3%) și M1 (50,5%). Abia în a doua jumătate a clasamentului intră și posturile românești, dar cu procente mult mai mici ProTV (28,4%), Erdély TV (25,9%) , Antena 1 ( 12,8%), Digi24 (12,1%), Realitatea TV (10,8%), restul având procente de sub 10%. Restul editorialului poate fi citit AICI.