DNA, la mâna penalilor. Ofensiva PSDragnea

Arhitectura bugetului național pentru anul 2019 potențează, cu vârf și îndesat, “iubirea” PSD-ului față de lupta împotriva corupției. Este vorba despre o iubire mortală, desigur.

Potrivit proiectului prezentat de Ministerul Finanțelor, analizat de profit.ro, bugetul DNA va fi cu 6% mai mic în cursul acestui an. De notat că actuala configurație economică întocmită de Dragnea, Vâlcov și Teodorovici reduce simțitor bugetele DNA și DIICOT, dar nu prevede niciun fel de investiții pentru îmbunătățirea condițiilor din penitenciare, asta deși coaliția PSD-ALDE a invocat, în permanență, necesitatea unei OUG pentru eliberarea deținuților.

Nimic nu este întâmplator, dacă ne uităm în urmă la declarațiile președintelui Klaus Iohannis care avertiza că ”asistăm la manifestări virulente ale disperării și la încercări de manipulare cu scopul de a decredibiliza DNA, activitatea DNA și cu încercarea clară de a subordona Justiția politicului. Inadmisibil! Niște inculpați și condamnați penal, dupa ce au fost prinși de instituțiile statului încălcând legea, s-au unit pentru a-i discredita pe cei care i-au cercetat”.

De ce atâta ură pe PSD-iști la adresa DNA, aflăm chiar din ultimul bilanț al instituției: ”Au fost soluționate peste 3.800 de dosare și au fost trimiși în judecată aproape 1.000 de inculpați”, în timp ce ”713 inculpați au fost condamnați definitiv”. Cifrele spun totul! La fel ca problemele în instanță pe care le au Dragnea și mulți dintre acoliții săi.

Pe de altă parte, vedem susținerea pe care fosta șefă a DNA o are pentru postul de procuror-şef al Parchetului European din partea unor importanți și influenți lideri ai Uniunii Europene, dar nu şi din partea puterii de la București.

Guvernul Dăncilă condus de un condamnat (ce-i drept cu suspendare, Liviu Dragnea) nu va susţine candidatura Laurei Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror european. Și asta-i o mare, mare ipocrizie, de cea mai joasă speță, întrucât – e evident pentru toată lumea – PSDragnea se căznește prin toți porii ca România să nu obțină prima funcție importantă în cadrul Uniunii Europene.

Să nu uităm că sute de mii de români au ieșit în stradă, de-a lungul ultimilor doi ani, pentru susținerea Justiției, a DNA și a Laurei Codruța Kovesi.

TuDorel, demisia! Pleacă tu, cu hoții tăi! Și Dragnea după tine.