DOCUMENT Firea pompează cu bani o firmă susținută de Dragnea, al cărei asociat e implicat într-un scandal de trafic cu embrioni umani


DOCUMENT Firea pompează cu bani o firmă susținută de Dragnea, al cărei asociat e implicat într-un scandal de trafic cu embrioni umani

Eurodeputata USR Clotilde Armand a semnalat luni pe Facebook cazul unei firme care a câștigat în luna martie contracte babane, din partea edilului PSD al Capitalei, Gabriela Firea, prin intermediul Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București, dar nu numai, în cadrul a 22 de licitații publice organizate de diverse spitale din România pe fondul epidemiei COVID-19.

Este vorba despre firma AMS 2000 Trading Impex SRL care, de exemplu, pe parcursul a 2 zile (27 martie și 30 martie) a câștigat, de pe urma licitațiilor organizate de Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, condus de doctorul Streinu Cercel, contracte în valoare de peste 1,1 milioane de lei. Unul dinte reprezentanții firmei e Hof Yaacov, acționar minoritar și reprezentant al off-shore-ului care controlează AMS 2000. Hof Yaacov a fost implicat în România într-un caz cu trafic de embrioni umani, potrivit unei investigații BBC din anul 2005

Cotidianul Gândul scria în 2005 că "politistii bucuresteni au obtinut proba traficului cu embrioni umani, facut de fabrica de bebelusi la borcan Global Art. Termenii contractului de asigurare incheiat de reprezentantii acestei firme reconstituie circuitul pe care SRL-ul bucurestean il folosea de ani de zile, fara ca autoritatile sa intervina. Un reportaj al BBC News si imbolnavirea unei tinere de 19 ani, care a donat ovule, la sfarsitul lunii ianuarie, la clinica Global Art, au declansat o ancheta in acest caz. Politistii bucuresteni, impreuna cu angajati ai Directiei de Sanatate Publica si comisari ai Garzii Financiare, au verificat mai multe documente ale firmei Global Art". Nu există informații despre dosarul instrumentat de procurori la acel moment, dacă a fost trimis în judecată și dacă au fost pronunțate decizii în instanță, potrivit g4media

Controversele din jurul AMS 2000 au legătură și cu fostul președinte al PSD, pușcăriașul Liviu Dragnea. Anul trecut, la începutul lunii februarie, Liviu Dragnea a introdus un amendament în cadrul bugetului Ministerului Sănătății prin care se indica faptul că ministerul va trebui să cumpere teste prenatale de la firma americană-israeliană Natera. Potrivit site-ului companiei, singura firmă din România care poate comercializa testele Natera este AMS 2000 Trading. (citiți AICI, pe Gazeta de Cluj, mai multe detalii)

Redăm comunicatul eurodeputatei: 

"M-am uitat din nou prin SICAP să văd ce mai face dna Firea și conducerea PMB cu banii noștri. Te îngrozești. Lăsând la o parte că vineri a mai umplut conturile firmei Best Achiziții SRL, am aflat că o firmă paravan pentru o rețea de off-shore menționată în Panama Papers, cu asociați acuzați de trafic cu embrioni umani, tocmai a câștigat niște bani frumoși de la Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București.

Cine este/are firma respectivă și cu ce se ocupă

Potrivit jurnaliștilor de la Gazeta de Cluj:

- Firma este administrată de basarabeanul Crijanovschi Radion și de Dragomir Paula Cezarina, iar asociații firmei sunt Hof Yaacov (cetățean israelian) și off-shore-ul cipriot SUNSTRING LTD. Offshore-ul respectiv este asociat în Republica Moldova cu Iurie Bezer, directorul companiei farmaceutice Becor și al rețelei de farmacii Elody. De asemenea, off-shore-ul care este acționar majoritar al firmei AMS 2000 are legături cu MEDOATH PHARMA LTD, un alt off-shore care apare în baza de date Panama Papers;

- În urmă cu 15 ani, Hof Yaacov, acționar minoritar și reprezentant al off-shore-ului care controlează AMS 2000, a fost implicat în România într-un caz cu trafic de embrioni umani;

- Anul trecut, la începutul lunii februarie, Liviu Dragnea a introdus un amendament în cadrul bugetului Ministerului Sănătății prin care se indica faptul că ministerul va trebui să cumpere teste prenatale de la firma americană-israeliană Natera. Potrivit site-ului companiei, singura firmă din România care poate comercializa testele Natera este AMS 2000 Trading. Au scris jurnaliștii G4 Media despre asta AICI.

-Firma AMS 2000 Trading Impex SRL a câștigat în luna martie 22 de licitații publice organizate de diverse spitale din România. În două zile, AMS 2000 Trading Impex SRL a câștigat contracte în valoare de peste 1,1 milioane de lei de la Institutul Matei Blaș;

- Cea mai mare dintre licitații a fost organizată de Spitalul Județean de Urgență „DR. CONSTANTIN OPRIS” Baia Mare, iar firma AMS 2000 a câștigat contracte în valoare de aproape 10 milioane de lei.

Doamna primar general, firma AMS 2000 Trading Impex SRL vă spune ceva?".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.