Domnule Iohannis, decorați-l postmortem pe Paul Goma cu Ordinul Național Steaua României! E un reper moral care a salvat onoarea poporului român

Domnului Klaus Iohannis
Președintele României

Au trecut șase zile de când Paul Goma, <acest Soljenițîn român>, cum l-a numit Eugen Ionescu, a plecat la cele veșnice. Este în definiția marilor spirite, a valorilor morale, să nu le poți trece cu vederea oricâte ordonanțe de urgență s-ar da.

63 de ani se împlinesc în acest martie de la prima sa arestare care l-a dus în închisorile de la Jilava și Gherla și apoi la deportarea din Bărăgan. 43 de ani sunt de când regimul comunist l-a expulzat din România.

Timp de 30 de ani (anii libertății noastre, nu?!) a fost, dacă nu repudiat, în orice caz ignorat de principalele instituții ale statului. Dar Paul Goma, dincolo de orice recunoaștere sau nu, face parte din patrimoniul moral și cultural al României.

Vă cer, domnule Președinte Iohannis, de urgență, alături de celelalte instituții și de reprezentanți ai societății civile, să salvați onoarea tuturor președinților României de 30 de ani, decorându-l postmortem (că doar așa ne prețuim adevăratele valori!) cu Ordinul Național ”Steaua României”, pe Paul Goma, un reper moral al cărui sacrificiu de 63 de ani a salvat onoarea poporului român!