Domnule Orban, e ultima dvs. șansă: emiteți o ordonanță pentru alegerea primarilor în două tururi!

Ciuma Roșie vrea să amâne până în 2021 alegerile locale. De ce? PNL va fi ținut ostatic la Palatul Victoria, ca să se erodeze, adevărata putere fiind la Parlament, unde PSD are majoritatea. Triada mafiotă Ciolacu, Ponta și Tăriceanu speră să se uite cum l-au slujit pe Dragnea și cum au lăsat România descoperită în fața epidemiei de coronavirus.

PNL a ajuns în această situație din vina sa. La finalul lui 2019, când a preluat guvernarea, credea că nu mai are adversar, că a și câștigat alegerile locale și parlamentare din 2020. Ca să folosesc o veche expresie: nu ajungeai cu prăjina la nasul liderilor liberali, atât erau de înfumurați. Erau convinși că, având în sondaje o intenție de vot de circa 40%, nu au nevoie de modificarea legii privind alegerea primarilor.


Dar vremurile s-au schimbat. Epidemia de coronavirus a arătat că PSD jecmănise țara și eram total nepregătiți să gestionăm o astfel de criză. La fel de adevărat este însă faptul că guvernarea PNL s-a comportat mediocru și l-a lăsat pe Raed Arafat să fie liderul informal al bătăliei cu cornavirusul. Noul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, a epurat pesediștii din fruntea spitalelor de stat, dar clientela propriului partid i-a impus să-i înlocuiască cu tot felul de nulități din PNL. Liberalii s-au făcut de râs numind în fruntea unui spital din Neamț pe patronul unei firme de pompe funebre. În consecință, luna de miere a guvernării PNL cu poporul român s-a terminat destul de abrupt. Sondajele arată că partidul e pe tobogan și, de obicei, când ai intrat pe o pantă descendentă în an electoral, e aproape imposibil să mai oprești căderea.

De aceea reiau un apel pe care l-am mai făcut și, fiind eu un optimist, îl scriu din nou, sperând că va fi înțeles: ca să oprim ascensiunea Ciumei Roșii, primarii trebuie aleși în două tururi. Degeaba defilează PNL la București cu Nicușor Dan – care se va întoarce la USR – dacă la Iași apelează la pesedistul Chirică, iar sectoarele le cedează, pe blat, unor pesediști ca Robert Negoiță sau Daniel Florea. Pe fondul dezbinării dreptei, PSD ar putea ajunge la un rezultat apropiat celui din 2016, când a ocupat – profitând de absenteism, de divizarea taberei anti-PSD și de legislație – 1677 primării, adică 52,63%, deși obținuse doar 38,98% din voturi.

Încă mai sper, deci, ca PNL să învețe din lecția anului 2016, când Dragnea a ajuns la putere: domnule Orban, acceptați unificarea tuturor forțelor de dreapta în lupta împotriva Ciumei Roșii și reveniți la alegerea primarilor în două tururi.