Dorneanu, o nouă mână de ajutor pentru privilegiații sistemului. Judecătorii CCR trag de timp nevrând să dezbată desființarea pensiilor speciale


Dorneanu, o nouă mână de ajutor pentru privilegiații sistemului. Judecătorii CCR trag de timp nevrând să dezbată desființarea pensiilor speciale

USR a semnalat luni că CCR trage de timp în legătură cu dezbaterea legii ce prevede desființarea pensiilor speciale, aceasta fiind amânată pentru data de 6 mai, deși ar fi trebuit să reprezinte o urgență în contextul crizei economice ce a fost cauzată de COVID-19. 

USR: "Așteptăm de trei ani eliminarea pensiilor speciale.

Imediat după intrarea în Parlament, USR a început să vorbească de necesitatea eliminării pensiilor speciale. În 2017, USR a depus și proiectele de lege în acest sens: unul strict pentru pensiile speciale ale parlamentarilor, al doilea pentru desființarea a șapte categorii de pensii speciale și plafonarea pensiilor magistraților și militarilor.

Cu chiu cu vai, de abia în ianuarie 2020, Parlamentul a votat un proiect de lege de desființare a pensiilor speciale, dar nu înainte ca PSD și PNL să accepte introducerea în text a unor prevederi cu mari șanse să fie contrare Constituției.

Previzibil, Avocatul Poporului și Înalta Curtea de Casație și Justiție au atacat imediat proiectul la CCR. De atunci, așteptăm. Și tot așteptăm pentru că judecătorii CCR decid amânare după amânare invocând starea de urgență.

Acum, după ultima amânare, sesizarea pe legea care ar desființa pensiile speciale a fost împinsă tocmai pe 6 mai. Și, cel mai probabil, va mai fi o amânare, pentru că starea de urgență se prelungește până pe 16 mai.

Timp în care, „specialii” își încasează în continuare pensiile de mii de euro, cu președintele CCR în frunte, mai ales că Guvernul PNL preferă să nu dea OUG pentru eliminarea acestor categorii de pensii și nici nu dă semne că ia în calcul propunerea noastră de impozitare cu 90% a pensiilor speciale în plată care depășesc un anumit nivel".

Claudiu Năsui, deputat USR: "CCR apără din nou interesele specialilor, și nu ale românilor.

Din 2017 am depus proiecte de lege care vizează eliminarea tuturor pensiilor speciale, cele care nu respectă principiul contributivității. De atunci, toți câți s-au perindat pe la guvernare au găsit motive să nu dea curs cererilor noastre.

Speram ca măcar acum, când țara arde, politrucii să nu se mai eschiveze și să facă ceea ce este cu adevărat corect: să lase banii de la buget să meargă spre nevoile urgente ale acestei țări. Ei bine, nu s-a întâmplat asta deoarece CCR a mai amânat odată termenul dezbaterii legii propuse de USR.

Acum, după ultima amânare, sesizarea pe legea care ar desființa pensiile speciale a fost împinsă tocmai pe 6 mai. Și, cel mai probabil, va mai fi o amânare, pentru că starea de urgență se prelungește până pe 16 mai.

În tot acest timp unii români, mai "speciali", încasează în continuare pensii de mii de euro".

Amintim că președintele CCR, Valer Dorneanu, primește 2 pensii speciale: conform newsweek, acesta a încasat, în 2018, 322.000 de lei din pensia de magistrat și 74.000 de lei din cea de fost parlamentar. Totodată, reiterăm că Gheorghe Bălășoiu este românul care încasează cea mai mare pensie, într-un cuantum de 73.890 de lei, adică peste 15.000 de euro lunar. 7.189 de lei sunt opriţi ca impozit. Aşadar, cel mai bine plătit pensionar din România primește în mână, lunar, 66.701 lei.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.