Două țări musulmane importante au început să aibă iar relații cu Israelul, în ciuda previziunilor care dădeau ca sigură izolarea israelienilor din cauza planului de pace al lui Trump

  • ACP
  • Jun 11, 2020, 14:50
  • 1076

Ultimul plan de pace între Israel și Autoritatea Palestiniană, anunțat de Donald Trump în ianuarie anul acesta, părea că va fi foarte rău primit de țările islamice și că va mări distanța dintre Israel și aceste țări, cel puțin în opinia analiștilor din presa internațională. Asta pentru că planul permite Israelului să își ia înapoi teritorii din West Bank și Valea Iordanului și statul palestinian rămâne cu un teritoriu mai mic decât pretinde, iar capitala acestui stat nou nu mai e stabilită în Ierusalimul de Est. Chiar dacă palestinienii au respins categoric planul, două dintre țările islamice cele mai importante, care își făceau titlu de glorie din apărarea fraților musulmani palestinieni împotriva Israelului au ales să facă gesturi clare de reapropiere de Israel, spre surprinderea celor care credeau că planul de pace al administrației Trump va inflama regiunea Orientului apropiat.

Turcia a făcut primul gest, dând permisiunea avioanelor israeliene ale companiei El Al să aterizeze pe aeroportul din Istanbul și trimițând avioane civile în Israel, apoi chiar Emiratele Arabe Unite au trimis două avioane ale companiei Etihad în Israel. Legăturile aeriene dintre Turcia și Israel fuseseră rupte în 2010, din cauza incidentului de pe vasul turc Mavi Marmara, unde au fost răniți mai mulți militari israelieni și uciși 8 militanți turci care se aflau pe vasul care se îndrepta către țărmul palestinian, încercând să spargă blocada navală impusă de Israel pentru Fâșia Gaza. Dar un motiv mai plauzibil al ruperii legăturilor Turciei cu Israelul a fost încercarea lui Erdogan de a reface prestigiul țării sale de mare protectoare a Islamului și a fraților musulmani de pretutindeni.

Luna trecută însă, avioanele civile turcești au început să aterizeze pe aeroporturile din Israel, aducând ajutoare medicale sau israelieni și palestinieni aflați în imposibilitatea de a se întoarce în țara lor, timp în care transporturile aeriene de ajutoare medicale trimise în Statele Unite au fost făcute cu avioane civile israeliene care au aterizat pentru asta pe aeroporturile turcești.

În noaptea de marți spre miercuri a aterizat în Israel al doilea avion plecat din Abu Dhabi, cu ajutoare medicale pentru palestinieni. Spre deosebire de celălalt avion saudit care a aterizat în Israel luna trecută, acesta avea la inscripționat la vedere logu-ul Etihad și steagul Emiratelor Arabe Unite. Ministerul de Externe israelian a ajutat la coordonarea zborului și a garantat că ajutoarele medicale vor ajunge în teritoriile palestiniene, iar un oficial de rang înalt de la conducerea acestui minister a dat un comunicat în care își exprimă speranța că viitoarele transporturi aeriene din Arabia Saudită vor aduce și turiști saudiți în Israel. Această relație nouă dintre Israel și Arabia Saudită a fost o surpriză atât de mare și categoric neplăcută pentru cei de la conducerea Autorității Palestiniene încât au refuzat primul transport de 14 tone de ajutoare medicale trimise de cei din Emirate palestinienilor, motivând că cei din EAU nu au coordonat transportul cu ei. Un oficial palestinian a declarat marți pentru rețeaua Al Jazeera, legat de al doilea zbor dinspre EAU: "Autoritatea Palestiniană nu are nimic de-a face cu zborul din Emirate care trebuie să aterizeze pe aeroportul Ben Gurion. Din câte știu, nu a fost făcută nici o coordonare cu autoritățile noastre".

Alt semn al reluării legăturilor dintre Israel și țara arabă a fost mesajul de felicitare din partea Ministerului de Externe din Israel pentru Emiratele Arabe Unite cu ocazia lansării primei misiuni spațiale arabe care ar trebui să ajungă pe Marte. 

Toate acestea arată clar că planul de pace propus de Trump și politica actualei administrații americane în Golf nu au dus deloc la creșterea distanței dintre Israel și țările islamice din regiune și la o mai mare complicare a situației, așa cum dădeau ca sigur că se va întâmpla mai toate canalele media internaționale la începutul anului, ci din contră. (sursa: AICI)