Dragnea trimite echipa de promotori ai corupției la consultările cu Iohannis pe tema justiției. Nicolicea, băgat la înaintare


Dragnea trimite echipa de promotori ai corupției la consultările cu Iohannis pe tema justiției. Nicolicea, băgat la înaintare

Vineri vor avea loc consultările în privința referendumului pe justiție dintre președintele României, Klaus Iohannis, și grupul infracțional organizat PSD. Liviu Dragnea a anunțat joi seară la oficina propagandistică a PSD, Antena 3, că echipa partidului său la discuțiile cu Klaus Iohannis va fi formată din trei persoane.

Președintele PSD a invocat doar numele unuia din echipa sa de promotori ai corupției și anume nimeni altul decât deputatul Eugen Nicolicea

"Nicolicea și încă două persoane. La ora 9 o să primească faxul domnul Iohannis. Cred că o să fie trei persoane care o să-i placă foarte mult, ca să fie un dialog constructiv, să fie compatibili. Dacă nu îi primeşte e problema dumnealui. Noi trimitem acolo niște oameni care să poată să îi spună niște păreri și poate niște propuneri de întrebări. Colegii s-au pregătit", a declarat Dragnea, potrivit stiripesurse.ro.

Amintim că președintele României s-a întâlnit joi cu celelalte partide și anume PNL, USR, UDMR, PMP și gruparea minorităților naționale și a transmis după consultări că acestea au decurs într-o manieră pozitivă, toate formațiunile fiind de acord cu ideea referendumului. 

CITIȚI MAI MULTE AICI: Klaus Iohannis, după consultările cu partidele privind justiția: "Toți participanții au îmbrățișat ideea organizării unui referendum"

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.