După Papa Francisc. Irezistibila frumusețe a drumului împreună

Acum, după plecarea Papei Francisc din România, putem să tragem liniștiți o serie de concluzii care să ne dea încredere și speranță.

Într-o Românie majoritar ortodoxă, așezată bine confesional, cu o tradiție ce pornește de la unul dintre primii apostoli ai lui Hristos, sfântul Andrei, românii sunt considerați printre cei mai credincioși europeni.

Chiar dacă, după zecile de ani de feroce dictatură comunistă, deci atee, noi, românii am rămas în bună parte necatehizați si prea puțin îmbisericiți, am ramas în schimb evanghelizați și copiii noștri au fost în continuare botezați, în toată perioada aceea neagră de stăpânire a răului marxist.

În URSS, în schimb, unde Lenin și Stalin au ordonat uciderea a peste 100.000 de slujitori ai Bisericii, iar Hrușciov declarase în congresul partidului comunist că va eradica orice urmă de credință ortodoxă, nemaifiind preoți și biserici, cei mai mulți ruși au rămas nebotezați și neștiutori de Evanghelie, de cuvântul Domnului. Astfel era creat Homo sovieticus.

După 1990 – așadar, după prăbușirea comunismului –, țările ortodoxe care au fost ținute sub tapla roșie au început să își refacă bisericile, să își învețe și să-și boteze credincioșii, dar rezultatele au fost diferite.

Bunăoară, rușii au făcut o afacere de stat din noua Biserică rusă, ai cărei înalți arhierei slujesc acum mai mult ca funcționari ai Kremlinului decât ca slujitori ai lui Hristos și, la o privire atentă, se vede cum lucrează duhul Kremlinului în mintea multor ruși, care sunt ortodocși numai după nume.

La noi, în schimb, Biserica a crescut organic, ridicându-se un număr mare de lăcașuri de cult, de școli teologice și de așezăminte ortodoxe în care funcționează aziluri, cantine, cabinete medicale. Astfel, lucru foarte important, România a crescut și în credință, orice s-ar spune, cu o mulțime de tineri care umplu bisericile orașelor mari. Și tinerii aceștia au vederi europene, orizonturi largi – stați de vorbă cu ei și vă veți convinge.  

În această ordine de idei, insultele unora dintre semeni – care mai sunt și progresiști (după denumirea data socialiștilor în a doua jumătate a secolului al XIX-lea) – ce intră cu crampoanele pe terenul confesional, sunt total nedrepte. Românii sunt credincioși – și mai ”rău”, creștini ortodocși, în bună majoritate. Bizantini. Rudimentari. Lăsăm la o parte faptul că bizantinii erau cei mai rafinați dintre europeni, aflați intelectual, ca civilizație, cu mult înaintea Occidentului medieval, care a avut ca model de înflorire culturală tocmai tradiția bizantină, dar Ortodoxia este o Biserică Apostolică ce împarte cu Biserica Catolică 1000 de ani de viață împreună. Și asta s-a văzut și se vede bine la noi în țară.

Ce efect a avut și are Ortodoxia asupra românilor?

Acum putem avea un răspuns bun, după plecarea Papei Francisc. Primirea impecabilă, fără precedent în alte țări ortodoxe, făcută Papei Francisc, la fel cum a fost și primirea gigantescului Papă Ioan Paul al II-lea, arată cum suntem ca popor ortodox.

Catolicii și greco-catolicii nu au fost singurii care au primit cu bucurie pe Întâistătătorul Bisericii Romei, o mulțime de ortodocși fiindu-le alături ori respectându-le cu bunăvoință și fericire sărbătoarea.

Patriarhul Daniel – la fel ca patriarhul Teoctist înaintea lui, când l-a primit pe Papa Ioan Paul al II-lea – a arătat mai mult decât amabilitate diplomatică. A arătat căldură și respect în cel mai autentic spirit ortodox.

Nu au fost probleme ca în Bulgaria, unde Papa nu a fost deloc bine primit. Întâiul episcop și conducător al întregii Biserici Apostolice a Romei știe că în România nu poate fi primit altfel decât cu dragoste și bucurie din partea creștinilor catolici și greco-catolici și cu respect si afecțiune din partea ortodocșilor.

După tot ce au suferit în perioada prigoanei regimului comunist genocidar, catolicii și greco-catolicii au văzut că au acum martirii și mărturisitorii așezați între sfinți, iar noi, ortodocșii, care l-am primit pe Papă cum se cuvine, știm că s-a văzut iarăși, pentru neștiutori, cum arată ortodoxia românească, și cât de frumos se prezintă, într-adevăr, sufletul poporului român.