Efectele DICTATURII lui Putin: unu din 5 ruși vrea să EMIGREZE în America sau Germania. STUDIU Gallup


  • ACP
  • May 3, 2019 21:13
  • 3254
Efectele DICTATURII lui Putin: unu din 5 ruși vrea să EMIGREZE în America sau Germania. STUDIU Gallup

Un studiu al institutului Gallup dat publicității pe 4 aprilie arată că unu din cinci ruși ar vrea să emigreze, ceea ce e un nivel record, care nu a mai fost înregistrat din 2007 în Federația Rusă.

Dintre rușii care vor să emigreze, cei ai mulți vor să ajungă în Germania și America, apoi urmează cei care vor să plece în Japonia, Canada, Spania și Franța. Rugat să comenteze aceste realități pe 5 aprilie, secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al lui Putin, a declarat că cifrele sunt departe de a fi printre cele mai mari și a dat exemplu… America, pentru care, spune el, procentele ar arăta mai rău – adică, ar exista mult mai mulți americani care vor să plece din țara lor – mai multe detalii AICI.

Cum e normal, același studiu Gallup arată cu totul altceva: mult mai puțini americani intenționează să emigreze și, categoric, pentru cei care vor să plece din țară, motivele sunt cu totul altele decât cele legate de grija zilei de mâine și lipsa libertății, care sunt valabile pentru cei mai mulți ruși. Iar cei care ar pleca, dintre americani, în nici un caz nu ar pleca altundeva decât într-o țară occidentală. Rusia se zbate cu o economie care are probleme mari din pricina sancțiunilor internaționale, dar și datorită corupției generalizate și a intervenției abuzive a statului, care împreună produc efecte negative pentru nivelul de trai al majorității rușilor.

Pe lângă asta, libertățile oamenilor sunt drastic limitate de regimul Putin, atât oficial cât și neoficial. Un exemplu e legea sancționării lipsei de respect față de autorități în mediul online, care face deja victime – a fost amendat primul rus care a spus ceva insultător despre Putin, la doar două zile după intrarea legii in vigoare. Omul are de plătit 30.000 ruble (470$) pentru fapta lui, o suma deloc mică in Rusia și nu numai – mai multe detalii AICI.

Asta se adaugă reținerii și amendării celor care au avut ceva de spus rău despre Stalin pe 5 martie, când a fost ziua comemorării marelui criminal comunist, pe temeiul tulburării liniștii publice – AICI.

Iar despre lungul șir de asasinate la ordin politic și arestări abuzive ale opozanților regimului Putin se știe deja de foarte multă vreme.

America, pe de altă parte, este în mijlocul unei perioade de creștere economică, datorată măsurilor administrației Trump, ajungându-se în momentul de față la scăderea ratei șomajului la un minim istoric, nemaiîntâlnit din 1969 – AICI.

Astfel, rezultatele pentru primul trimestru sunt mai bune decât se prevăzuse – au fost ocupate 263.000 de slujbe noi în aprilie, față de 185.000 de slujbe câte erau așteptate de Wall Street.

Că un înalt oficial rus e contrazis de realitate, că minte ori spune prostii nu e surpriză, dar felul în care alege vocea Kremlinului, Dmitri Peskov, să nege adevăruri evidente e demn de cele mai proaste bancuri cu Radio Erevan.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.