Efectul luptei Guvernului DĂNCILĂ cu BĂNCILE: Românii s-au SPERIAT de CREDITE

Românii au devenit mult mai prevăzători atunci când este vorba să-și asume un credit din cauza ROBOR şi a deprecierii leului, care s-au tradus în creșterea ratelor la credite.

”Discuțiile legate de înăsprirea politicii de creditare, toată această atmosferă de incertitudine de pe scena publică îi îndeamnă pe mulți să fie mai atenți, să își evalueze mai serios posibilitățile financiare”, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

Dincolo de siguranța locului de muncă, devenită una dintre principalele preocupări ale angajaților, românii par a fi mult mai prevăzători și în privința planurilor de investiții. 52% dintre respondenții la un sondaj online inițiat de Frames & Train Your Brain nu sunt dispuși să ia un credit în această perioadă, invocând, în primul rând, incertitudinea legată de costurile de finanțare.

Potrivit sondajului realizat în perioada 17-27 februarie, de compania de consultanță Frames și cea de traininguri Train Your Brain, numai 27% dintre români sunt deciși să contracteze un credit în 2019, în timp ce 21% au evitat să ofere un răspuns, invocând, în principal, cadrul financiar impredictibil.

Întrebați care ar fi motivele pentru care și-ar amâna decizia de contractare a unui credit, respondenții au indicat, în principal, instabilitatea costurilor de finanțare – dobânzile la credite, dinamica indicelui ROBOR etc. (67%), evoluția cursului valutar (42%), nivelul salarial insuficient pentru a acoperi ratele (31%), lipsa de siguranță privind locul de muncă (27%) și evoluția prețurilor imobiliarelor (26%).

Participanții au fost întrebați, în premieră, și care sunt așteptările legate de evoluția costurilor finanțării, având în vedere presiunile pe care Guvernul le face în acest sens la adresa sectorului bancar.

Rezultatele arată că majoritatea respondenților (73%) nu se așteaptă ca ratele pe care le plătesc la bancă să scadă în anul 2019, în timp ce doar 16% sunt optimiști în privința succesului intervenției statului în sectorul bancar. 11% au indicat că nu au destule date pentru a judeca evoluția costurilor finanțării.

Dacă ar fi să își asume un nou credit în 2019, 46% dintre respondenți au indicat o investiție imobiliară, 35% ar avea nevoie de bani pentru diverse proiecte (credite de nevoi personale), iar 19% dintre respondenți și-ar dori un credit/leasing auto.

,,Investiția imobiliară rămâne de actualitate, însă discuțiile din ultima vreme privind posibila ieftinire a locuințelor i-a determinat pe mulți să își amâne deciziile, în așteptarea unor oportunități. De asemenea, achiziția unui automobil nou, în rate, este de interes pentru români, în condițiile în care majoritatea parcului auto are o vechime mai mare de 15 ani. Mulți și-au luat mașini în perioada 2005-2008, iar acum caută să le schimbe cu unele noi, în condițiile în care se și pune problema unei taxări suplimentare pentru mașinile vechi și poluante’’, mai arată sondajul Frames & Train Your Brain.