Elucubrațiile Oliviei Steer, dinamitate de opinia publică. Reacțiile mai multor personalități: "Ar putea fi cu succes PSD-istă", "Poate avea angoasă de moarte sau alte temeri"


Elucubrațiile Oliviei Steer, dinamitate de opinia publică. Reacțiile mai multor personalități: "Ar putea fi cu succes PSD-istă", "Poate avea angoasă de moarte sau alte temeri"

Olivia Steer și medicul pediatru Mihai Craiu au fost invitați, joi, la emisiunea „Vorbește lumea” de pe ProTV, pentru a dezbate subiectul vaccinurilor. 

„Eu aș vrea să mă plasez astăzi pe poziția de mamă care are niște nedumeriri. Pentru că cei care au rezerve vizavi de vaccinare se confruntă cu problema că întrebările pe care și  le pun nu au un răspuns satisfăcător. Ăsta este motivul pentru care ei au rezerve. Nu au rezerve pentru că s-au uitat pe Google. Nu au rezerve pentru că au vorbit cu o prietenă… Au rezerve pentru că au văzut că prietena lor s-a ales cu copil cu autism după un vaccin. Au nedumeriri când văd prospectul și în prospect scrie autism sau moarte”, a spus Olivia Steer.

Medicul a desființat-o pe Olivia Steer venind cu o serie de informații medicale care au distrus din temelii toate afirmațiile ei.

„Este de spus că acei copii care se nasc și care sunt alăptați la sân primesc în primele șase luni de viață mai mult aluminiu din laptele matern decât ar primi în primele șase luni din vaccinurile pe care trebuie să le facă la diverse scheme vaccinale… Cred că s-ar ști dacă ar exista o relație cauzală între aluminiu care, apropo, vorbim de patru micrograme, în toate vaccinurile pe care le-ar putea primi un copil într-o țară dezvoltată a Uniunii Europene”, a replicat medicul pediatru. 

După emisiune, discuția celor doi a devenit virală pe internet și a generat o mulțime de reacții.

Jurnalista, Carmen Dumitrescu, a reacționat pe Facebook la adresa Oliviei Steer, spunând că „ar putea fi cu succes pesedistă”, deoarece are înverșunarea aceea specifică omului care nu știe ce naiba caută pe lumea asta, dar dă altora lecții de viață. Problema cu Olivia asta e că sfaturile ei au determinat moartea unor oameni”.

„Olivia Steer ar putea fi cu succes pesedistă. Are înverșunarea aceea specifică omului care nu știe ce naiba caută pe lumea asta, dar dă altora lecții de viață. Problema cu Olivia asta e că sfaturile ei au determinat moartea unor oameni. Și fata, ca orice pesedist infractor, e liberă și vorbește la televizor”, a scris Carmen Dumitrescu pe Facebook.

De asemenea, o altă reacție vine din partea psihologului, Ioana Stăniloiu, care susține că ar trebui să se pună „accent pe studierea logicii”, iar în spatele ieșirilor Oliviei Steer poate sta „angoasa de moarte sau alte temeri.

„In urma emisiunii cu Olivia Steer si doctorul Craiu, cineva spune ca solutia ar fi sa punem accent pe studierea logicii. Cand cineva refuza evidentele nu este neaparat o problema de logica. Nu inseamna ca este prost. Poate fi un laureat al premiului Nobel care sustine o bizarerie. Refuzul de a vedea evidentele are in spate mai degraba o problema emotionala decat una de inteligenta. In spatele celor anti-vaccin poate sta angoasa de moarte sau alte temeri. Cu totii ocolim sa discutam despre emotii si despre impactul lor asupra gandirii. Aducem tot timpul cele mai haioase argumente pentru a sustine o stare emotionala favorabila. E importanta si logica, dar emotiile echilibrate sunt baza unei gandiri echilibrate”, a scris Ioana Stăniloiu în postare.

Nu în ultimul rând, economistul, Ovidiu Neacșu, vine cu date legate de variola, o boală infecțioasă care a ucis o mulțime oameni de-a lungul timpului. El își susține argumentele pro-vaccin, în opoziție cu cele ale Oliviei Steer. 

Variola e o boală infecțioasă care în secolul 18 ucidea 400.000 de europeni anual, un procent de 80% dintre bebelușii infectați iar pe restul îi lăsa mutilați pe viață, o treime rămânând orbi. Boala pare să fi apărut odată cu domesticirea vitelor, existând mențiuni despre ea în texte antice în sanscrită, și într-un text în chineză din anul 1122 ÎEN. Mumia faraonului Ramses V poartă se pare urmele ei grotești pe chip. Toate popoarele care au trecut prin epidemii de variolă au observat că supraviețuitorii erau apoi imuni la boală, motiv pentru care erau aleși să aibă grijă de bolnavi în cazul unei noi epidemii.

Nu se știe când și unde, probabil în mai multe locuri, a apărut practica " inoculării" sau "variolării" - un vârf de ac era înfipt într-un pustul al unui bolnav apoi băgat sub pielea persoanei care trebuia inoculată. Practica era relativ comună printre negustorii care călătoreau mult și printre fermierii din Orientul Mijlociu.

În 1715, o doamnă din înalta societate britanică, Lady Mary Montague, a supraviețuit unui episod de variolă care a lăsat-o desfigurată. Fratele ei, în vârstă de 20 de ani, a murit. Doi ani mai târziu, soțul ei a fost numit consul la Istanbul, unde Lady Montague a aflat de practica inoculării și a aplicat-o copiilor ei, de 4 și 5 ani.  

Lady Montague a dus ideea în Anglia, unde a fost testată întâi pe prizonieri, apoi pe copii orfani. În 1722, Prințul de Wales și-a inoculat cele două fiice minore, ducând la o explozie a popularității acestei proceduri. Variolarea cauza infecții letale în aproximativ 3% din  cazuri, adică de 10 ori mai puține decât în cazul intențiilor apărute "natural". 

Popularitatea procedurii a crescut rapid, fiind adoptată de împărăteasa Maria Tereza, Ludovic al XVI-lea și de regele Frederic al II-lea al Prusiei, care a inoculat toată armata. 

Edward Jenner, un medic englez, studiat prin 1796 câteva zeci de cazuri și a descoperit că persoanele care contractaseră varianta bovină a virusului (mai blândă) nu se mai îmbolnăveau de cea  umană (mai gravă). El a numit procedura de imunizare prin folosirea virusului de variolă bovină "vaccinare", din latinescul "vacca". Se pare însă că Benjamin Jesty, un fermier din Dorset, și-ar fi inoculat familia cu virusul bovin încă din 1774, protejând-o de variolă. 

În prima jumătate a secolului XX, zeci de milioane de oameni au murit ori au rămas mutilați din cauza acestei boli. Organizația Mondială a Sănătății a desfășurat între 1967 și 1977 o amplă campanie de vaccinare care a dus la eradicarea variolei, salvând alte sute de milioane de oameni de la chinuri groaznice.

Și apoi a venit Olivia Steer și a zis: Ba nu, extractul de ștevie!” a scris Ovidiu Neacșu pe Facebook.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.