Erdogan vrea să salveze economia Turciei cu AURUL populației! Planul guvernului de la Ankara

  • ACP
  • Apr 21, 2020, 19:52
  • 758

În fața crizei economice fără precedent în care a alunecat întreaga lume în urma dezastrului produs de pandemie, guvernele caută acum soluții rapide pentru a-și putea ține țările pe linia de plutire.

Turcia are aceeași probleme ca întreaga lume și guvernul de la Ankara se luptă să își salveze moneda națională, care oricum suportase o depreciere vizibilă în ultimii ani, din cauza politicilor economice ale subordonaților lui Erdogan, dar și din cauza campaniilor militare din Siria și Libia pornite de el.

Acum însă turcii par să fi găsit o soluție care ar putea să le ajute economia – e voba, practice, de varianta unei soluții care a mai fost încercată cu success, la sfârșitul anilor '90, în Coreea de Sud. În 1997, mai multe țări din Asia au intrat într-o criză economică severă, iar una dintre țările cele mai rău lovite, Coreea de Sud, a apelat la populație ca să ajute guvernul să își plătească datoria la Fondul Monetar Internațional, oferind bijuteriile de aur pentru promisiunea că în schimbul acestora vor primi valoarea în moneda națională, după un anumit termen. Imaginea cozilor interminabile formate de coreenii care așteptau să își predea bijuteriile pentru a ajuta bugetul de stat au făcut atunci înconjurul lumii, deși cantitatea adunată, 225 tone de aur, nu a putut rezolva decat în mică măsură imensa problemă a statului sud-coreean.

Dar pe lângă valuta câștigată în urma vânzării aurului (pâna în 2 miliarde dolari), mobilizarea populară a dat un semnal foarte puternic investitorilor și a ridicat moralul în întreaga țară, lucruri care s-au dovedit foarte folositoare pentru economia sud-coreeană.

Turcii, neavând prea multă încredere în moneda țării lor ori în economia turcă, mai ales în ultimii ani, au ales să își țină bună parte din economii în aur, acasă. În condițiile astea, autoritățile turce estimează că mii de tone de aur se află în casele oamenilor, ca economii personale.

Ayşe Esen, CEO al İstanbul Altın Rafinerisi A.Ş. (Rafinăria de Aur din Istanbul) care a vorbit presei turce de intenția autorităților de a aduce înapoi în economie aurul ținut la saltea de turci, a explicat că există deja, de mai mulți ani, un proiect de a schimba obiceiurile de economisire ale turcilor.

În urmă cu 10 ani, İstanbul Altın Rafinerisi (IAR) a lansat, împreună cu 12 bănci comerciale, un proiect de atragere a aurului populației în bănci, în conturi speciale din care se pot face tranzacții, transferuri ori care pot fi controlate prin telefonul mobil. ”Suntem conștienți de faptul că sunt în jur de 3000-5000 tone de aur ținute la saltea (de turci) care fac o economie informală cu dimensiunea de 200-300 miliarde dolari. Aducerea acestei cantități de aur înapoi în circulație ar putea fi una dintre soluțiile la problemele financiare ale țării”, a mai declarat Ayşe Esen.

Tot ea a afirmat că  guvernul de la Ankara și IAR vor începe să lucreze la o serie de proiecte, împreună cu băncile, pentru a-i determina pe turci să își mute în bănci economiile pe care le țin în aur, acasă, după ce se va termina izolarea și blocajul impuse de pandemie – mai multe detalii AICI.