EXCLUSIV Congresul PSD va avea loc în august: CINE sunt cei 4 aspiranți la jilțul lui Dragnea. Se anunță modificări statutare importante


EXCLUSIV Congresul PSD va avea loc în august: CINE sunt cei 4 aspiranți la jilțul lui Dragnea. Se anunță modificări statutare importante

Congresul PSD va fi organizat, cel mai probabil, la sfârșitul lunii august, forul urmând să decidă atât succesorul lui Liviu Dragnea cât și candidatul pentru Cotroceni.

Potrivit surselor Podul.ro, baronii vor modifica Statutul astfel încât președintele formațiunii să nu mai fie ales printr-un scrutin intern ce presupune votul tuturor membrilor, așa cum a decis Victor Ponta, în octombrie 2010, Dragnea manevrând din plin această prevedere, în octombrie 2015, când s-a înscăunat fără nici cea mai mică emoție la șefia PSD, cu 97%, din postura de unic candidat, fapt ce a stârnit până și ironiile fostului nomenklaturist Ion Iliescu. Pentru a nu mai ajunge sub talpa unui singur păpușar, baronii vor ca președintele PSD să fie ales și demis prin voturile liderilor de organizații.

Aceleași surse ne-au dezvăluit că trei personaje și-au manifestat deja, în spatele ușilor închise, intenția de a candida la funcția supremă în partid: Viorica Dăncilă, Șerban Nicolae și Mihai Fifor. Nu este însă deloc exclus ca Gabriela Firea să intre în luptă la rupere, chiar în ultimul moment, întrucât primărița Capitalei este interesată de preluarea partidului, indiferent de infirmările pe care se grăbește să le rostogolească oriunde vede vreo cameră de luat vederi.

Sursele citate susțin că Firea poartă tratative intense cu Paul Stănescu, Marian Oprișan și Marcel Ciolacu. Dacă, finalmente, Firea (ne place sau nu, e cel mai bine cotat lider al PSD la nivel național) va alege să facă un pas în față, Viorica Dăncilă (care nu poate candida decât la directiva baronilor) ar urma să fie menținută doar la fereastra Palatului Victoria, astfel încât baronii să poată controla fondurile guvernamentale necesare liderilor din teritoriu (fonduri considerate esențiale pentru repunerea pe picioare a partidului).

Controversatul Șerban Nicolae – unul dintre cele mai virulente chipuri ale epocii Dragnea – este împins de la spate de Codrin Ștefănescu, Olguța Vasilescu, Florin Iordache și de alte personaje căzute în dizgrația actualei conduceri, personaje cu mari probleme de imagine care sunt disperate să-și asigure subzistența pe line de partid. Probleme majore întâmpină și controversata ministră a Internelor, Carmen Dan, fostă secretară la o școală din Videle, pe care Gabriela Firea și cei mai influenți baroni o vor dispărută din Guvern.

Cât despre fantele Mihai Fifor, el își dorește cu ardoare lumina reflectoarelor și visează cu ochii larg deschiși la Primăria Aradului.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.