EXCLUSIV. Cum încearcă serviciile rusești să compromită imaginea reputatului compozitor Eugen Doga. Mascarada lui Serioja Mocanu și diletantismul presei românești

Unul dintre cei mai cunoscuți apropiați și combinatori ai serviciilor secrete rusești – l-am numit pe puțin spus dubiosul Serioja Mocanu, autoproclamat lider al pompos intitulatei Mișcări Populare Antimafie – încearcă să preia o inițiativă mai veche și să o profaneze public, doar pentru a bulversa și a fărâmița și mai mult bazinul electoral unionist de dincolo de Prut, în perspectiva apropiatelor alegeri prezidențiale.

Concret, individul se dedă la o mascaradă de proporții: preluând vechea ”propunere” a redactorului-șef al săptămânalului ”Literatura și arta”, Nicolae Dabija, care se întreba în cadrul unui exercițiu de imaginație, expus  într-un editorial publicat în luna martie, ce ar fi dacă renumitul și apreciatul compozitor Eugen Doga l-ar contracandida pe rusofilul Dodon, Serioja Mocanu se apucă acum să fluture caraghios această propunere, anunțând că e gata să renunțe la candidatura sa total insignifiantă, dacă, vezi Doamne, toți unioniștii s-ar grupa în spatele compozitorului.

Notăm că domnul Eugen Doha (83 ani) nu a făcut vreo precizare în această privință, fiind clar că Serioja Mocanu încearcă să se folosească de numele dânsului ca să-l alipească forțat unei companii total nefrecventabile, și, finalmente, să adâncească tensiunile dintre fracțiunile unioniste.

O dovadă în acest sens este că Sputnik și agentura ”mediatică” aferentă au preluat pe larg mascarada acestui instrument al serviciilor secrete rusești. Deosebit de grav e și că, pe lângă Sputnik și extensiile sale predilecte, multe site-uri din România (chiar și rețeaua adevărul.ro) promovează insistent descoperirea epocală a lui Serioja Mocanu, care pozează în unionist și ne învață pe noi, restul, cine ar trebui să fie președintele Republicii Moldova. Trist.

Vă amintim că Eugen Doga este membru titular al Academiei de Științe a Moldovei și cetățean de onoare al multor orașe din România, printre care și Bucureștiul. Doga l-a criticat în termeni foarte duri pe rusofilul, socialistul și românofobul premier Ion Chicu, după ce acesta a aranjat, în cârdășie cu Dodon, ca ajutorul consistent și necondiționat trimis de România să fie primit de o manieră umilitoare, sub podul de la Telecentru – mai multe detalii AICI.