EXCLUSIV Fantoma de la ANAF: Șeful vămilor, numit peste noapte de Dăncilă, a picat ani la rândul concursul de admitere în magistratură

Numirile pe care Guvernul Dăncilă le-a făcut anul acesta la conducerea unor instituții-cheie ale statului român arată ca niște șarade. În funcții apar niște anonimi veniți de nicăieri, cu biografii sumare și pregătire profesională îndoielnică. Nimeni nu explică cine sunt sau ce-i recomandă pentru o asemenea funcție.

La aproape 8 luni de zile de la numirea sa în funcția de vicepreședinte ANAF pe zona de coordonare a activităţii Direcţiei Generale a Vămilor, Ştefan Cosmin Doliş nu și-a publicat CV-ul pe site-ul instituției. De altfel, CV-ul lui rămâne un mister, nefiind făcut public pe nicăieri. În comunicatul din 31 ianuarie 2019 care a anunțat numirea nu s-a oferit nici o informație despre pregătirea profesională a lui Ştefan Cosmin Doliş, acesta luându-i locul lui Mihai Bogdan Lari.

Presa a oferit, de asemenea, foarte puține detalii despre Doliș, precizând doar că acesta a fost ofițer specialist II în Poliția Română. Pe site-ul ANAF nu găsim decât o declarație de avere, din care aflăm că Doliș are domiciliul în Comănești, județul Bacău, unde deține un teren intravilan de 2500 de metri pătrați. Pe lângă asta, Doliș mai are două conturi de 40.000 de euro, respectiv 12.000 de lei.

Am căutat să aflăm cu ce s-a ocupat, totuși, Ştefan Cosmin Doliş până când a ajuns peste noapte în cadrul conducerii unei instituții atât de importante. Așa am aflat că în mai 2017, Ştefan Cosmin Doliş urmează un curs de dezvoltarea carierei în Poliție – “Management – ofițeri care ocupă funcții de execuție”, unde abia este admis cu media 6.

Începând cu 2015 încearcă să intre anual în magistratură, dar pică 3 ani la rând concursul de admitere, până anul acesta când pe Doliș nu îl mai regăsim pe liste, de vreme ce era numit de Viorica Dăncilă la ANAF.

Instituția la vârful căreia se află Doliș este una de importanță vitală pentru milioane de români.  Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a fost condusă, în ultimele luni, de personaje venite de nicăieri. Amintim că Mihaela Triculescu, contabila primăriei din Cârcea, a ajuns peste noapte șefa ANAF, instituție la vârful căreia s-a aflat până în iunie 2019.