EXCLUSIV Zegrean, despre verdictul în dosarul Colectiv: La spitale de ce se dau bani, că au murit atâția tineri acolo?! Filmarea intervenției dezastruoase NU va avea urmări în instanță!


EXCLUSIV Zegrean, despre verdictul în dosarul Colectiv: La spitale de ce se dau bani, că au murit atâția tineri acolo?! Filmarea intervenției dezastruoase NU va avea urmări în instanță!

Fost președinte al Curții Constituționale, juristul Augustin Zegrean întreabă, în exclusivitate pentru Podul.ro, de ce statul român nu plătește daune consistente, după verdictul în primă instanță în dosarul ”Colectiv”, în condițiile în care instituții ale statului au emis numeroase autorizații privind atât funcționarea clubului, cât și activitățile care se desfășurau acolo, în pofida multiplelor nereguli.

Nu în ultimul rând, juristul întreabă: ”La spitale de ce dau bani, fiindcă au murit atâția tineri acolo, infectați sau tratați necorespunzător?”. Podul.ro vă prezintă comentariile lui Augustin Zegrean:

”Aceste condamnări în primă instanță înseamnă că cei găsiți responsabili trebuie să plătească pagube însemnate, bani care se vor duce către victime, către supraviețuitori, dar și către spitalele care au fost angrenate în acea tragedie, către Ambulanța București.

Întreb și eu: la spitale de ce dau bani, fiindcă au murit atâția tineri acolo, infectați sau tratați necorespunzător?

Și-apoi, statul nu e responsabil, nu e vinovat absolut deloc pentru nenorocirea petrecută la Colectiv? Nu a fost chemat statul în judecată, prin Ministerul Finanțelor? Întreb fiindcă sunt o mulțime de instituții ale statului care au eliberat tot soiul de autorizații pentru funcționarea Colectiv, pentru concertele și show-urile organizate acolo...

Cât despre filmarea privind dezastruoasa intervenție a autorităților abilitate de la Colectiv, eu nu cred că acea înregistrare va avea urmări în vreo instanță. Se știa de existența filmării și, ce-i și mai grav, se știa că așa se face. Au fost oameni acolo și au văzut halul în care s-a intervenit, cum se murea acolo și cum victimele erau transportate la grămadă, pe paleți infecți. Nu cred că înregistrările acelea vor avea o urmare. Nu cred că se vrea. Nu cred că acestea ar fi avut vreun impact în ceea ce privește condamnările exprimate. Filmările doar au stârnit o emoție legitimă, care a urgentat verdictul acesta în primă instanță”.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.