EXCLUSIV Zegrean spulberă DIICOT și dă SOLUȚIA salvării Dosarului 10 August: În urma unei PLÂNGERI, instanța poate decide redeschiderea!


EXCLUSIV Zegrean spulberă DIICOT și dă SOLUȚIA salvării Dosarului 10 August: În urma unei PLÂNGERI, instanța poate decide redeschiderea!

Fostul președinte al Curții Constituționale – l-am numit pe juristul Augustin Zegrean – explică, în exclusivitate pentru Podul.ro, că decizia procurorilor DIICOT de clasare a Dosarului 10 August poate fi atacată în instanță, existând astfel posibilitatea redeschiderii acestei spețe esențiale.

Însă tot Zegrean avertizează că Dosarul 10 August va avea soarta celorlalte mari dosare ale ultimilor 30 de ani – Dosarul Revoluției și Dosarul Mineriada – pe care cozile de topor ale sistemului nu le vor soluționate. ”În cazul acesta nu se vrea tragerea la răspundere a celor care se fac vinovați de violențele din Piața Victoriei”, punctează Zegrean.

Podul.ro vă prezintă clarificăriile juristului:

”Am spus de la bun început: Dosarul 10 August va fi închis, redeschis, clasat, deschis din nou, închis și tergiversat mereu, ani la rândul, așa cum se întâmplă cu celelalte dosare mari, esențiale: Dosarul Revoluției și Dosarul Mineriadei. În cazul acesta nu se vrea tragerea la răspundere a celor care se fac vinovați de violențele din Piața Victoriei.

Actul procurorilor DIICOT de clasare al Dosarului 10 August poate fi atacat în instanță, prin intermediul unei plângeri, iar instanța se va pronunța definitiv.

Procedural, dacă se va constata că în Dosarul 10 August s-a făcut tot ce ar fi trebuit făcut – audieri de martori, investigații serioase, aplicate – , atunci instanța poate respinge plângerea și poate decide închiderea definitivă a speței. Dacă însă se va constata că ancheta nu s-a făcut în mod serios, că nu s-au adudiat toți martorii, că nu s-au urmat proceduri firești, instanța poate accepta pângerea și poate solicita anchetarea temeinică a dosarului.

Repet, actul de clasare al procurorilor DIICOT poate fi atacat în instanță. Desigur, asta nu înseamnă că nu va începe un nou ping-pong cu Dosarul 10 August, așa cum se întâmplă de 30 de ani cu Dosarul Revoluției și cu cel al Mineriadei.

V-am tot spus, nu se vrea ca acest dosar să-și urmeze drumul firesc, să fie identificați vinovații pentru violențele din Piața Victoriei. În ritmul ăsta, vă dau întâlnire peste alți 30 de ani, în Piața Victoriei, să vedem atunci cum va mai sta treaba”.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.