Făcătura RUSEASCĂ prin care se forțează prăbușirea R. Moldova și menținerea trupelor de OCUPAȚIE din Transnistria: așa-zisa ”politică externă echilibrată”, mizeria susținută de rusofili și românofobi

Deputatul Iurie Reniță (fost ambasador al Basarabiei la București) avertizează, pe Facebook, că marota așa-zisei ”politici externe echilibrate” – susținută obsesiv de Dodon, Chicu, PSRM, Diacov, Filip, dar și de reprezentanții ”ONG-iști” ai mizeriei staliniste intitulată ”națiunea civică moldovenească”nu reprezintă altceva decât o etapă în planul Moscovei de a conserva situația generală din R. Moldova, inclusiv prin menținerea în Transnistria a trupelor rusești de ocupație.

Podul.ro vă prezintă avertismentul și clarificările deputatului Iurie Reniță:

”Făcătură rusească cu ‹politica externă echilibrată› este implementată cu docilitate la noi de către pionii lui Dodon. Acest concept profund păgubos intereselor noastre naționale este, în realitate, o invenție rusească a lui Lavrov pentru a menține conservată situația generală din Republica Moldova, inclusiv Transnistria și neretragerea trupelor militare ale Federației Ruse de pe teritoriul nostru. Promotorii cei mai activi ai acestei politici antinaționale sunt sunt Dodon, Chicu, Diacov, Filip ș.a., susținuți activ de exponenții națiunii civice moldovenești, de reprezentantii (reprezentantele) unor partide politice pretins pro-europene și hrănite generos de varii fundații de pe axa Moscova-Berlin-Budapesta-Chișinău.

După ce frațescul convoi cu consistentul ajutor medical din România a fost primit fastuos ‹sub pod› de către Chicu, deoarece stăpânii de la Kremlin au dorit să le demonstreze celor de la București unde le este locul lor în Republica Moldova, după ce guvernul a neglijat în mod intenționat parteneriatele strategice cu Uniunea Europeană și SUA, a diminuat la maxim parteneriatele similare cu România și Ucraina, orientându-se exclusiv spre integrarea euro-asiatică, după ce Chicu a fost adus de ‹sub pod› și trecut prin reciclare, garçon-ul de serviciu al lui Dodon a ‹excelat› din nou, ieri, în cadrul Moțiunii de cenzură cu aberațiile despre ‹politica externă echilibrată›, dar a primit replica pe care a meritat-o pe deplin”.