Firea: Dăncilă m-a sunat să fiu propunerea de comisar european, dar i-am spus că vreau să-mi duc mandatul la bun sfârșit!


Firea: Dăncilă m-a sunat să fiu propunerea de comisar european, dar i-am spus că vreau să-mi duc mandatul la bun sfârșit!

Victor Negrescu a fost propus marți de premierul demis Viorica Dăncilă pentru funcția de comisar european din partea României. Cu toate acestea, Viorica Dăncilă a dorit să o propună inițial pe Gabriela Firea pentru poziția de comisar european, dar aceasta a refuzat întrucât dorește să-și finalizeze mandatul de edil al Capitalei.

Dezvăluirea a fost făcută de Gabriela Firea marți seară în cadrul unei emisiuni Digi24.

"În jurul orei 13, în jurul prânzului m-a sunat și mi-a spus că ar dori să aibă acceptul meu pentru a fi propunerea Guvernului României să am această calitate de candidat la poziția de comisar european. I-am mulțumit foarte mult. Mi-a spus că aș fi persoana cea mai potrivită, sunt primarul general al Capitalei, am numărul cel mai mare de voturi exprimate din partea populației după președintele României și am rezultate bune pentru această poziție. I-am mulțumit pentru apreciere, dar i-am spus că, la fel ca domnia sa, și eu vreau să-mi duc mandatul la bun sfârșit", a declarat Gabriela Firea. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.