Firea, fiica risipitoare a Primăriei București. Cum a aruncat 130 de mii de euro pe un monument dedicat Centenarului ce trebuia amplasat în Piaţa Alba Iulia

Primăria Generală a Capitalei a cheltuit 130.000 de euro pe Monumentul Marii Uniri, cunoscut și ca „Ariciul” sau „Cactusul” lui Bolborea, care ar fi trebuit să fie amplasat în Piața Alba Iulia până pe 1 decembrie 2018, potrivit g4media.ro.

Încă din 2007, de când era Adriean Videanu primar, instituția s-a angajat să plătească nu mai puţin de 42.894.360 lei (9.126.500 euro), la care se adaugă TVA.

Confruntată cu opinia publică care contesta valoarea artistică a edificiului, cât și faptul că nu va fi terminat la timp, în 2017, primarul general, Gabriela Firea, a retras finanțarea acestui proiect și redirecționarea sumelor respective către alte obiective de investiții.

„Chiar dacă valoarea unei opere de artă nu este subiect de plebiscit, și avem destule exemple în lume de monumente care au fost acceptate de către opinia publică după zeci sau chiar sute de ani de la inaugurare, am considerat că un monument dedicat Marii Uniri de la 1918 trebuie să unească oamenii în jurul său și nu să-i dezbine. Sunt convinsă că maestrul Ioan Bolborea va înțelege situația și, de comun acord, vom regândi edificarea acestei lucrări, la un alt moment, pe un alt amplasament și, poate, la o altă scară”, declara Gabriela Firea, potrivit unui comunicat din 2017.

Până în momentul în care a fost luată această decizie, banii bucureştenilor au fost risipiţi deja, iar suma plătită pentru acest munument s-a ridicat la 130.000 de euro, deși se știa doar de suma de 30.000 de euro pentru realizarea machetei de 1:10.

Potivit unui răspuns al Primăriei Generale, remis G4Media.ro, „Până la data prezentei au fost achiziţionate două machete din material intermediar –ipsos, astfel: în anul 2007 – in timpul mandatului dl Primar General, Adriean Videanu, 30.000 euro si în anul 2009 – în timpul mandatului dl Primar General Sorin Oprescu-100.000 euro. Menţionam că în anul 2017, în timpul mandatului dnei Primar General, Gabriela Firea, s-a semnat un acord cadru cu dl. Ioan Bolborea pentru realizarea monumentului şi subsecventul nr. 1 al acestuia”.

În perioada următoare însă, contractul subsecvent nr. 1 a fost sistat din cauza identificării unor vicii în procedura de achiziţii.

Mai exact, din documentele avute la dispoziție, noua conducere a Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic (AMPT) a sesizat diferențe între cele două soluţii, respectiv cea pentru care s-a semnat contractul şi soluţia declarată câştigătoare în urma organizării concursului de soluţii din anul 2007.

În aceste condiții, AMPT a decis să solicite Oficiului Român pentru Drepturile de Autor o expertiză asupra soluției artistice pentru care a fost semnat în anul 2017 acordul cadru cu Ioan Bolborea, rezultând din aceasta, faptul că este o soluție diferită de cea cu care a câştigat concursul de soluţii din anul 2007.

”Un artist evoluează. Au fost două comisii care au confirmat macheta. Dar a venit Firea cu gașca ei și acum susțin că nu ar mai fi aceeași lucrare”.

De asemenea, spune Primăria Generală, „între data semnării contractului subsecvent şi data sistării acestuia, dl. Ioan Bolborea a depus o factură cu lucrări şi manopere, nereuşind însă să demonstreze că lucrările, a căror plată se regăseşte în factură, au fost derulate în perioada contractuală şi nu înainte de semnarea contractului. Precizăm faptul că aceasta factură nu a fost plătită.

În prezent, proiectul Marea Unire este reziliat unilateral de AMPT, existând mai multe litigii cu artistul plastic Ioan Bolborea, atât de natură civilă cât şi de natură penală, ce urmează a fi soluţionate de către instanţele de judecată abilitate".

„La acest proces, am câștigat în fond, ei au zis că vor să rezilieze unilateral, dar fără un motiv serios din contract", a declarat artistul plastic, pentru G4Media.ro.

Monumentul Marii Uniri ar fi trebuit să fie realizat din sticlă şi bronz, să aibă un diametru la sol de 38 m şi o înălţime de 15 m.

„Monumentul aduce cu o cupolă a cărei origine este o entitate organică, un cactus. Este o plantă pe care o apreciez foarte mult pentru faptul că ştie să se apere pe sine şi să dăinuie în imensitatea şi vitregia deşertului. Cupola aceasta cu nervuri şi sute de oameni înlănţuiţi ţine la adăpost idealul unităţii naţionale pe care noi, românii de azi şi cei care ne vor urma, trebuie să nu contenim a-l proteja”, îşi descria Bolborea opera de artă, pentru Adevărul.ro.

De asemenea, pe numele artistului plastic Ioan Bolborea, Primăria Capitalei a depus o plângere penală pentru înșelăciune, care, potrivit unei expertize, ar fi făcut patru statui comandate de primărie, din alamă şi nu din bronz, aşa cum prevedeau contractele.