Firea se laudă cu pomeni în valoare de 153 milioane de euro în timp ce Bucureștiul rămâne unul dintre cele mai poluate orașe din Europa

Primăria Capitalei a acordat pomeni, în ultimii trei ani, direct la propunerea primarului Gabriela Firea, în valoare de 153 de milioane de euro.  De aceste pomeni au beneficiat circa 140.000 de bucureșteni,  așa cum se laudă chiar primarul Capitalei pe Facebook. Asta în timp ce România a fost trimisă în fața Curții Europene de Justiție din cauza încălcării constante a valorilor limită pentru poluanții din aer, Bucureștiul fiind unul dintre cele mai poluate orașe din Europa.

”În ciuda zvonurilor alarmiste și a dificultăților financiare, NU voi opri plățile lunare pentru copiii și adulții cu dezabilități, gravide, copii nou-născuti, fertilizare in vitro, tineri căsătoriți, consultații stomatologice pentru copii, familii monoparentale, chiria pentru victimele violentei domestice etc.

În ultimii trei ani, 140.000 de bucureșteni au beneficiat de sprijin financiar în valoare de 153 de milioane de euro, sume acordate de Primăria Capitalei prin Direcția de Asistență Socială, Centrul pentru Tineret și Centrul pentru Seniori. 174 de copii au venit pe lume prin programul de fertilizare in vitro „O șansă pentru cuplurile infertile” derulat prin ASSMB. Pana în prezent, au fost depuse și aprobate 1544 de dosare in cadrul FIV 1 si FIV 2”, a scris Gabriela Firea pe pagina de Facebook.