Fost procuror șef, condamnat definitiv la șase ani și zece luni de închisoare într-un halucinant dosar de șantaj. Magistratul și partenerul său de viață au terorizat un cetățean pentru a le ceda două proprietăți


Fost procuror șef, condamnat definitiv la șase ani și zece luni de închisoare într-un halucinant dosar de șantaj. Magistratul și partenerul său de viață au terorizat un cetățean pentru a le ceda două proprietăți

Raluca Stăncescu, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a fost condamnată, luni, definitiv la şase ani şi zece luni într-un dosar în care a fost acuzată de şantaj, instigare la favorizarea făptuitorului, instigare la compromiterea intereselor justiţiei, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi conflict de interese, potrivit portalului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), relatează agerpres.ro

ÎCCJ a admis, luni, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie în dosarul în care Stăncescu a mai fost trimisă în judecată alături de fostul său iubit, Cătălin Stavără, şi fostul şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Botoşani, Bogdan Buliga, pentru fapte de corupţie.

Stăncescu a fost trimisă în judecată, în 2017, de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Suceava, însă fostul prim-procuror a solicitat strămutarea sa la o altă instanţă, astfel încât acesta a ajuns pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş. Instanţa de la Târgu Mureş a condamnat-o, în urmă cu un an, pe Raluca Stăncescu la patru ani şi o lună de închisoare, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a majorat, luni, pedeapsa la şase ani şi zece luni de închisoare şi interzicerea unor drepturi.

Potrivit DNA, în cursul lunii octombrie 2015, Raluca Stăncescu, împreună cu un apropiat al acesteia, Cătălin Stavără, folosindu-se de autoritatea conferită de funcţia sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a exercitat acte de constrângere psihică asupra unei persoane.

Concret, cei doi au încercat să determine persoana respectivă să efectueze demersurile necesare în vederea cedării în mod injust a dreptului de proprietate asupra a două imobile (apartament şi garsonieră), situate în municipiul Botoşani, în favoarea unei rude a lui Cătălin Stavără.

"Prin constrângerea psihică exercitată, inculpaţii Raluca Stăncescu şi Cătălin Stavără au urmărit să-i inducă persoanei respective o stare de temere prin aceea că în situaţia exprimării unui refuz, va suferi repercusiuni specifice răspunderii penale prin demararea unor cercetări faţă de persoana sa şi a membrilor familiei sale, vizând săvârşirea unor pretinse infracţiuni de evaziune fiscală şi trafic de persoane", se preciza în comunicatul de presă remis, la momentul trimiterii în judecată, de procurorii DNA.

Totodată, în perioada 30 octombrie 2015 - 4 februarie 2016, Raluca Stăncescu, în aceeaşi calitate, l-a determinat în mod direct pe Constantin Batcă, agent de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani - Biroul de Investigaţii Criminale, să tergiverseze cercetările pe care le efectua într-o cauză penală faţă de Cătălin Stavără, pentru săvârşirea unei infracţiuni de lovire sau alte violenţe, în scopul îngreunării cercetărilor penale şi favorizării acestuia din urmă.

În acelaşi context şi în aceeaşi calitate, la data de 4 februarie 2016, Stăncescu l-a determinat pe Constantin Batcă să-i pună la dispoziţie, fără drept, un suport optic ce conţinea înregistrări ale unor camere de supraveghere (mijloc de probă în acelaşi dosar penal menţionat mai sus) în vederea favorizării lui Stavără, lucru pe care agentul de poliţie l-a şi făcut în cursul aceleiaşi luni. Mai multe detalii AICI

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.