FOTO Ce pregătește Rusia la Nistru? 10 copii și-au depus jurământul militar ca în anii de glorie ai URSS. Generalul Vitalii Razgonov și cele 37 de noi posturi armate ilegale. Rusia încalcă în mod flagrant Convenția de reglementare pașnică a conflictului

Rusia se comportă din ce în ce mai subversiv, mai ostil la Nistru. În perioada stării de urgență, autoritățile-fantomă de la Tiraspol (adică Rusia) au instalat ilegal aproximativ 37 de noi posturi armate în jurul localităților aflate sub controlul autorităților constituționale ale Republicii Moldova. De asemenea, emisarii Tiraspolului (adică ai Moscovei) au refuzat categoric să discute despre o retragere a acestor posturi ilegale, în cadrul Comisiei Unificate de Control (CUC) – detalii AICI .

Faptul că Rusia acționează dubios la Nistru este certificat și de instalarea generalului Vitalii Razgonov (mai multe detalii AICI) la conducerea administrației separatiste din Transnistria, care nu reprezintă altceva decât o ocupație militară rusească.

Acum, Rusia orchestrează o nouă sfidare cu valențe simbolice la Tiraspol și pretutindeni: autoritățile-fantomă anunță printr-un comunicat oficial că 10 copii din regiunile ocupate și-au depus jurământul pentru a intra în trupele tinere, trupele premilitare, fotografiile de la acest ”eveniment” propagandistic părând a fi desprinse din anii de glorie ai URSS.

De notat că toate aceste activități ostile enumerate mai sus încalcă în mod flagrant Convenția privind principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova. Vă amintim și că în tot acest timp puterea politică de la Chișinău se află în mâinile opulenților socialiști rusofili Igor Dodon și Ion Chicu. 

În acest context, când tensiunile la Nistru sunt într-o permanentă creștere, basarabeanul Rosian Vasiloifost șef al Poliției de Frontieră, analist militar și de securitate – trage un sugestiv semnal de alarmă, pe Facebook:

”În atenția Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova și Ministerul Apărării al Republicii Moldova

Conform comunicatului de presă al Districtului Militar Vest al Federației Ruse 10 copii din teritoriile ocupate ale Republicii Moldova (raioanele din stânga Nistrului) au depus jurământul așa-zisului reprezentant al armatei tinere (Юнармия) – detalii AICI la care a participat și comandantul trupelor de ocupație (GOTR) colonel Zelencov (marele iubitor de caviar și coniac).

Atrag atenția că aceste acțiuni contravin Convenției cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova, în special Articolului 4, care prevede că ‹Unitățile Armatei a 14-a a Forțelor Armate ale Federației Ruse, dislocate în Republica Moldova, vor respecta cu strictețe neutralitatea și își asumă obligația de a respecta neutralitatea și de a se abține de la orice acțiuni ilicite›.

Acțiunile menționate mai sus sunt o încălcare flagrantă a prevederilor acestei Convenții și trebuie taxate pe măsură.

Dle ministru al afacerilor externe Oleg Țulea, poate a venit timpul ca să fie convocat în regim de urgență Ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova Vasnețov?

Dle ministru al apărării Alexandru Pînzari, poate a venit timpul ca să fie convocat în regim de urgență atașatul militar și avia a Federației Ruse colonel Andrey Pribytkov?

Poate a venit timpul ca Serviciul de Informații și Securitate în comun cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene să inițieze procedura de anunțare a colonelului Zelencov persona non grata în Republica Moldova. Sunt gata să prezint toate probele de încălcare a prevederilor Convenția cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova, constate în 2020 (exerciții militare, acțiuni propagandistice etc)?

Poate a venit timpul ca Procuratura Generală să examineze dacă s-a încălcat Convenţia cu privire la drepturile copilului din 1989, în special la capitolul pregătirea și participarea copiilor în conflictele armate dar și a prevederilor din Dreptul Internațional (Convenţiia de la Geneva din 1949, Protocolul adiţional I din 1977 la Convenţiile de la Geneva, Protocolul adiţional II din 1977 la Convenţiile de la Geneva, Convenţia cu privire la Protocolul facultativ cu privire la implicarea copiilor în conflictele armate din anul 2000 la Convenţia privind drepturile copilului din 1989)?”