FOTO Elevi din Teleorman, conduși pe "calea cea STÂNGĂ". Microbuzele propagandistice ale PSD cu care sunt transportați la școală

Jurnalista Carmen Dumitrescu semnalează pe Liber în Teleorman faptul că Primăria Alexandria a introdus recent transportul elevilor care locuiesc în zonele mărginașe ale orașului, însă microbuzele școlare sunt inscripționate cu numere de înmatriculare PSD.

"Cu siguranță cunoașteți microbuzele galbene, al căror rol este acela de a transporta elevii între școală și casă. Ele sunt puse la dispoziția elevilor de către primării, și din câte am aflat, Primăria Alexandria a introdus recent transportul gratuit al elevilor care locuiesc în zonele mărginașe ale orașului, în speță PECO, dar învață în zona centrală a lui. De altfel, primarul Victor Drăgușin și-a exprimat intenția de a extinde zona microbuzelor școlare și pentru elevii care locuiesc în zona Filaturii sau în zona magazinului Kaufland. Până aici, nimic ciudat sau în neregulă. Faptul că sunt elevi care beneficiază de transport gratuit e absolut lăudabil pentru actuala administrație a reședinței județului Teleorman. Problema apare atunci când remarcăm faptul că microbuzele galbene sunt înmatriculate cu numere pesediste", scrie Carmen Dumitrescu.

VEDEȚI AICI FOTO CU UN MICROBUZ DIN ALEXANDRIA CU PLĂCUȚĂ PSD