Fotografia unei zile care demonstrează că statul Republica Moldova lucrează împotriva cetățenilor săi

Nu trece o zi fără ca statul Republica Moldova să nu acționeze într-un mod evident și sfidător, prin tot sistemul său politic și administrativ împotriva cetățenilor săi.

Cronica unei singure zile, cea de azi, 28 iulie 2020, ilustrează pe deplin esența bizară și absurdă a acestei construcții statale despre care unii cetățeni încă se iluzionează să creadă că este independentă și că funcționează în interesul poporului.

Poza nr. 1

Președintele (cu ghilimelele de rigoare) Igor Dodon îl primește la reședința de vară de la Condrița, ca pe un egal al său, pe liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Și unul, și altul sunt niște interpuși ai Moscovei. Krasnoselski, un fost milițian, a creat în ultimele săptămâni probleme artificiale în Zona de securitate de pe râul Nistru, instalând abuziv câteva zeci de posturi suplimentare de control. Dodon se preface că rezolvă cu Krasnoselski aceste probleme. Dodon tratează nestingherit cu un uzurpator, dovedit fiind el însuși, de nenumărate ori, ca un trădător al intereselor Republicii Moldova în raport cu Federația Rusă.

Poza nr. 2

Consiliul Superior al Magistraturii îl desemnează în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău pe judecătorul care a invalidat în 2018 alegerile locale din capitală. Numitul Vladislav Clima este propus spre avansare, chiar dacă decizia respectivă a sa a creat grave probleme de imagine Republicii Moldova pe plan internațional, pe lângă nedreptatea propriu-zisă care i-a fost făcută la acea vreme unui lider al opoziției, căruia i s-a retras mandatul de primar al Chișinăului, obținut în condiții legale.

Poza nr. 3

Renato Usatâi, primarul orașului Bălți, susține că a fost filat pe teritoriul Republicii Moldova de FSB, serviciul federal de securitate al Federației Ruse, cu ajutorul autorităților Republicii Moldova. Concret, Usatâi îl acuză pe ministrul de Interne, Pavel Voicu, că ar fi furnizat FSB date despre traversarea pe 5 iunie de către el a frontierei moldo-române.

Reacția oficială a MAI moldovenesc: „Dacă o persoană încalcă legea în țară sau străinătate, e firesc ca instituțiile din Republica Moldova să colaboreze cu instituțile abilitate din aceste state”. 

Usatâi este un personaj dubios, bănuit de relații tenebroase cu grupări criminale rusești, intrat de ceva timp în dizgrația Federației Ruse, unde este urmărit penal. El se declară persecutat pentru că i-ar crea concurență politică lui Igor Dodon.

Poza nr. 4

Premierul Ion Chicu admite amânarea alegerilor prezidențiale, stabilite pentru 1 noiembrie, făcând trimitere la cauze care ar depinde de incidența coronavirusului în Republica Moldova. Se presupune că superiorul direct al lui Chicu, Igor Dodon, are nevoie de mai mult timp pentru a-și asigura un nou mandat la Președinție, acesta fiind motivul real al încercării celor doi de a „împinge” ziua alegerilor către o dată convenabilă lui Dodon.

În aceste și alte condiții absurde și nedrepte de existență zilnică, aspirația românilor din Republica Moldova de Unire cu România este nu doar explicabilă, dar devine și legitimă.