În timp ce mimează îngrijorarea legată de epidemie, PSD își dă arama pe față privind adevăratul interes: încă o prerogativă a Guvernului Orban, furată de pesediști


În timp ce mimează îngrijorarea legată de epidemie, PSD își dă arama pe față privind adevăratul interes: încă o prerogativă a Guvernului Orban, furată de pesediști

În timp ce PSD mimează subit îngrijorarea privind epidemia COVID-19 pentru a da vina pe Guvernul Orban pentru o precară gestionare a situației, deși pesediștii sunt cei care au îndemnat românii să nu țină cont de normele epidemiologice și s-au folosit de Avocata PSD Renate Weber și CCR-ul lui Valer Dorneanu să blocheze măsurile luate de Executiv pentru gestionarea situației sanitare, tot pesediștii și-au dat arama pe față luni, în Parlament, în legătură cu adevăratul lor interes și anume alegerile parlamentare. PSD a trecut luni de Senat, cât și de Camera Deputaților, cu o viteză de remarcat, proiectul de lege depus de Marcel Ciolacu, Călin Popescu Tăriceanu și Cseke Atiila prin care îi este furată Guvernului prerogativa de a stabili data alegerilor parlamentare.

Concret, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, luni, proiectul de lege potrivit căruia data alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, organizate ca urmare a expirării actualului mandat al Parlamentului, se stabileşte de Parlament, cu cel puţin 60 de zile înainte. Au votat "pentru" 180 de deputaţi, 26 au votat "împotrivă", iar 61 s-au abţinut.

Proiectul de lege privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, prevede că prin derogare de la legea 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, data alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor ce vor fi organizate ca urmare a expirării mandatului Parlamentului, aflat în curs de exercitare la data intrării în vigoare a aceste legi, se stabileşte prin lege organică cu cel puţin 60 de zile înainte.

"În termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a legii, Guvernul stabileşte, prin hotărâre, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente, calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, cheltuielile necesare pregătirii şi desfăşurării alegerilor", arată proiectul. (sursa: Agerpres)

Astfel, pesediștii vor încerca să organizeze alegerile parlamentare atunci când cred ei de cuviință că se poziționează mai bine în sondaje. PSD a procedat similar și în cazul alegerilor locale, Parlamentul fiind acum cel care decide data scrutinului electoral, nu Guvernul cum a fost din 1989 încoace. 

CITIȚI ȘI: Ciolacu balamuc. După ce a furat prerogativa Guvernului de a decide data alegerilor, șeful PSD cere Guvernului să solicite Parlamentului să amâne localele

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.