Încă o condamnare la închisoare cu executare pentru Nicușor Constantinescu. Decizia instanței este definitivă


Încă o condamnare la închisoare cu executare pentru Nicușor Constantinescu. Decizia instanței este definitivă

Curtea de Apel Constanța l-a condamnat, vineri, la 4 ani de închisoare cu executare pe Nicușor Constantinescu, fost președinte al Consiliului Județean Constanța, în dosarul privind achiziția unui elicopter care ulterior a fost preluat de SMURD şi care s-a prăbuşit în Lacul Siutghiol. Decizia instanței este definitivă.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, "în cursul anului 2011, în cadrul unui proiect finanțat de Programul Operațional de Cooperare Transfrontalieră România, Consiliul Județean Constanța, prin inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, a achiziționat un elicopter în scopul eficientizării activității de salvare în cazul situațiilor de urgență din zona de graniță (județul Constanța, România și Districtul Dobrich, Bulgaria)".

Procurorii arată că, "la data de 29 martie 2013, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a atribuit unei societăți comerciale, în mod nelegal, un contract de achiziție publică având ca obiect „Servicii de operare elicopter multifuncțional, medicalizat”, „Servicii de transport ocazional” și „Servicii de reparare și întreținere a elicopterelor”, prin încălcarea celor stabilite în caietul de sarcini, în care se prevedea că aparatul de zbor trebuia folosit în cazul acțiunilor de intervenție în caz de urgență, în pofida faptului că SMURD formulase anterior o ofertă privind operarea gratuită, conform scopurilor programului (salvare de vieți și intervenții de urgență), a elicopterului respectiv".

”La data de 01 iulie 2013, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a pus la dispoziția persoanei juridice elicopterul achiziționat din fonduri publice, deși firma respectivă nu a fost niciodată parte semnatară a Acordului de parteneriat în baza căruia a fost obținută finanțarea nerambursabilă și a fost achiziționat elicopterul. Prin această acțiune, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a schimbat astfel beneficiarii direcți ai investiției, precum și destinația aparatului de zbor respectiv. Pe această cale, inculpatul a angajat, lichidat, ordonanțat și plătit, în mod nelegal, în perioada 05.07.2013 – 30.10.2014, din fondurile publice ale Județului Constanța, suma de 1.082.031,62 lei, reprezentând cheltuieli cu serviciile de întreținere și operare a elicopterului", au mai precizat procurorii DNA. 

Un elicopter SMURD cu patru persoane la bord – doi piloţi de la Inspectoratul General de Aviaţie şi două cadre medicale ale SMURD Constanţa – s-a prăbuşit pe 15 decembrie 2014 în lacul Siutghiol. Toţi membrii echipajului au murit în urma accidentului. În momentul producerii accidentului, elicopterul se întorcea dintr-o misiune aeromedicală, după ce transportase un pacient la Spitalul Judeţean Constanţa. Conform MAI, temperatura apei lacului Siutghiol, în momentul prăbuşirii elicopterului, era de 2 grade Celsius, iar supravieţuirea conştientă a victimelor accidentului ar fi putut fi de cel mult 12 minute, iar supravieţuirea generală de cel mult 20 de minute. Aeronava nu îndeplinea condiţiile tehnice pentru a opera pe mare, nefiind dotată cu pilot automat şi baliză pentru semnalizare în caz de accident aviatic pe mare, ceea ce făcea inutilă utilizarea flotoarelor.

Potrivit informaţiilor furnizate de MAI, pilotul elicopterului, comandor Petre Corneliu Cătuneanu (47 de ani), era angajat al Ministerului Afacerilor Interne de 10 ani. Avea la activ 2.900 de ore de zbor, dintre care aproximativ 2.000 pe elicopter de tip EC 135. Copilotul, căpitan comandor Ginel Claudiu Crăcănel (42 ani), avea la activ 1.600 de ore de zbor, dintre care 500 pe acest tip de elicopter. Era angajat al Ministerului Afacerilor Interne de 7 ani. Medicul Laura Vizireanu de la SMURD Constanţa avea 39 de ani, iar asistenta medicală Gabriela Camelia Harton avea 38 de ani și era însărcinată. (sursa: RFI)

Nicușor Constantinescu se află deja la pușcărie pentru alte 3 condamnări definitive. Nicuşor Constantinescu a fost condamnat definitiv, în iulie 2019, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la zece ani de închisoare în dosarul în care era acuzat că a plătit 30 de milioane de lei din bugetul CJ pentru plantarea de perdele forestiere şi pentru alte proiecte care nu s-au realizat.

Totodată, Nicuşor Constantinescu execută o pedeapsă de şapte ani şi patru luni de închisoare după contopirea altor două condamnări definitive primite, cea de cinci ani de închisoare în dosarul Centrului Militar Zonal şi cea de cinci ani din dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.