Incompetența totală a PSD: riscă România să PIARDĂ scaunul de comisar european? Prevederile Tratatului european

Scriitorul și jurnalistul Dan Alexe – un bun cunoscător al procedurilor și al jocurilor politice de la Bruxelles – analizează, pe Facebook, posibilitatea ca România să piardă scaunul de comisar european, în condițiile în care nimeni din cadrul Uniunii Europene ”nu prevăzuse un asemenea caz de incompetență totală, în care o țară nu ar găsi un candidat”.

Alexe explică faptul că, teoretic, există posibilitatea ca România să piardă jilțul de comisar european, în contextul în care UE dorește de mai bine de 10 ani să aibă o Comisie mai mică, însă o astfel de diminuare a numărului comisarilor trebuie să fie, finalmente, o decizie votată în unanimitate la PE.

Podul.ro vă prezintă clarificările lui Dan Alexe:

”Poate oare România sa piardă scaunul de Comisar?...

Mediafax scrie ca a aflat de la nenumite <surse apropiate de preşedintele ales al CE> că România riscă sa piardă scaunul de Comisar dacă nu numește rapid pe cineva.

Nu era nevoie de atât de misterioase <surse>, deoarece nu e nici o taină acolo. UE dorește de mai mult de un deceniu sa aibă o Comisie mai mică. 28 e un număr enorm și o mare risipă. E limpede ca nu se pot găsi atribuții serioase pentru toți. Să ne gândim la un guvern cu 28 de miniștri. De altfel, Articolul 17 (5) al tratatului european spune clar care trebuie să fie numărul MINIM de Comisari: el trebuie să fie egal cu două treimi din numărul de țări membre. La 28 de membri, asta înseamnă 18 Comisari. Dar asta e minimum. Mai departe vin înțelegerile.

Atât spun tratatele, așa că de un deceniu se încearcă sa fie convinse țările mai mici să accepte reducerea numărului și să se grupeze geopolitic, regional, pe afinități, pentru a avea grupat câte un comisar. Pentru unele n-ar fi deloc o problemă. Astfel, e lesne de văzut ce natural ar funcționa un singur comisar pentru Benelux (Belgia, Olanda, Luxemburg). Pragmatice, țările acelea nu au așa mândrii deșarte, Luxemburgul este de altfel singura țară a UE care nici nu a insistat ca limba sa să fie limba oficială de lucru, așa cum ar avea dreptul. De ce să se cheltuiască degeaba pe traducători, când toată lumea acolo știe franceza-germana-engleză?

La fel, poate fi imaginat un Comisar dintre baltici, unul pentru țările de la Vișegrad, un altul pentru România-Bulgaria, sau insulițele Malta-Cipru, țările acelea aranjându-și rotația între ele. Problema a fost cu Irlanda, care a dorit neaparat un Comisar și garanția că asta nu se va schimba. Era în momentul votării tratatului de Lisabona și exista riscul ca irlandezii să-l respingă daca n-au un Comisar. Și a rămas așa, din promisiune în promisiune. Țara și Comisarul.

Cum? Dacă lucrul nu se poate schimba, din moment ce tratatul spune că se poate? Nimeni nu prevăzuse un asemenea caz de incompetență totală, în care o țară nu ar găsi un candidat. Teoretic se poate, da, însă tot tratatul spune că asta va fi posibil <doar dacă membrii decid în unanimitate să schimbe numărul>.

Unanimitate, da? Iată. Cazul e închis”.