Infectanții care propagă intenționat bolile, ani grei de pușcărie: Gorghiu și alți 2 senatori, propunere legislativă. Ana Birchall îi solicită lui Predoiu să facă demersuri de urgență

Senatorii PNL Alina Gorghiu, Laura Scântei și Daniel Fenechiu au redactat o propunere legislativă prin case se dorește mărirea pedepselor pentru persoanele care propagă conștient bolile contagioase. Pedeapsa poate ajunge și la 15 ani de închisoare în acest context. 

"Cu valori sociale precum sănătatea și viața persoanei nu te joci", a subliniat Alina Gorghiu. 

Ce prevede în prezent articolul 352 din Codul penal privind zădărnicirea combaterii bolilor:

(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda.

Cum arată inițiativa legislativă, conform g4media:

Art. 352 – (1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase dacă a pus în pericol sănătatea, integritatea sau viața uneia sau mai multor persoane sau a creat un pericol cu privire la răspândirea unei boli infectocontagioase, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârșită de către o persoană suspectată sau confirmată medical ca fiind infectată cu o boală infectocontagioasă, pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani.

Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au avut ca urmare răspândirea unei boli infectocontagioase sau infectarea unei alte persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au avut ca urmare infectarea a două sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani.

Omisiunea de a divulga autorităților competente în prevenirea, combaterea și tratarea bolilor infectocontagioase a unor informații esențiale cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană suspectă sau confirmată ca fiind infectată cu o boală infectocontagioasă, precum și orice alte informații necesare efectuării anchetelor epidemiologice, se sancționează cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Dacă faptele săvârșite în condițiile prevăzute de alin (1), (2) (3) (4) (5) și (6) au condus la infectarea personalului medical sau autorităților angajate în prevenirea și combaterea bolilor infectocontagioase ori au determinat reducerea în mod substanțial a capacității de funcționare a unui spital sau a oricărei alte instituții publice, limitele de pedeapsă se majorează cu jumătate.

Gorghiu, pe Facebook: "Mărirea pedepselor pentru cei care propagă bolile contagioase!

Asta prevede inițiativa legislativă a cărei inițiator sunt, împreună cu colegii mei senatori, Laura-Iuliana Scântei și Daniel Fenechiu.

Dar este un proiect pentru care aștept semnături de la parlamentarii tuturor partidelor politice!!!

Pentru că trebuie sa actualizam legislația. Este anacronică pedeapsa, dar și actualul text al infracțiunii!

Și, în mod sigur, bărbatul internat la Gerota, care a îmbolnăvit numai până acum peste 52 de persoane, tânăra din Hunedoara, care nu a respecta izolarea, exact asta nu au făcut. Ceea ce a pus însă capac a fost românul care, deși știa că e infectat, s-a urcat într-o aeronavă cu 60 de pasageri, punând în pericol sănătatea și poate chiar viața acestora.

Sunt fapte grave, iar regimul sancționator din România este mult prea blând pentru infracțiunea în discuție, din moment ce nu i-a făcut sa conștientizeze amploarea situației și să aibă o conduită corespunzătoare.

Cu valori sociale precum sănătatea și viața persoanei nu te joci!

Tocmai de aceea, propunerea este drastică și corespunde nevoilor sociale actuale.

PS: Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați transmis observații și mi-ați dat idei!".

Totodată, fosta ministră a Justiției, Ana Birchall, a solicitat ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, să vină urgent cu măsura măriii pedepselor pentru infracțiunile care vizează împiedicarea răspândirii bolilor, fuga din carantină și transmiterea deliberată de boli.

Ana Birchall, pe Facebook: "DA sustin si consider ca se impune majorarea, in regim de urgenta, a pedepselor pentru infractiunile care vizează împiedicarea răspândirii bolilor, fuga din carantină și transmiterea deliberată de boli. Ministerul Justitiei, care are drept de initiativa legislativa, trebuie sa vina urgent cu aceasta modificare legislativa.

Sunt convinsa ca foarte multi romani inteleg ca trecem printr-o situatie care reclama calm dar si responsabilitate individuala si colectiva! Iar cei care tin neaparat sa fie teribilisti, sa minta sau sa ignore deciziile legale ale autoritatilor statului roman trebuie sa suporte sanctiunile legale! Legea nu este facultativa ci obligatorie pentru toti!".